Poetul Corneliu Popel s-a nascut pe 19 ianuarie 1950, in Darabani, judetul Botosani. A debutat, ca elev de liceu, cu versuri in ziarul Zori noi, din Suceava, in anul 1965.
Student la Facultatea de Filologie a Universitatii "Al.I. Cuza" din Iasi, el colaboreaza la o serie de reviste literare din Iasi si Bucuresti. Dupa absolvirea studiilor universitare si pana la sfarsitul prematur, Corneliu Popel a fost profesor de limba romana la scoala din comuna Tibana, judetul Iasi.
A debutat editorial cu volumul "Fratii mei blinzi" (1974).
A trecut in eternitate pe 18 iunie 1978, la Iasi.
Opera sa cuprinde patru carti: "Fratii mei blanzi" (1974) si "Aurea saecula" (1977), aparute in timpul vietii, si "Elogiul intelepciunii" (1979) si "Vocea eterna Pro Patria" (1985), postume.
"E clar, Corneliu Popel n-a avut vocaţia vieţii publice, urînd întîlnirile "tovărăşeşti", şedinţele şi adunările care înainte de 1989 erau pentru sensibilităţile accentuate o teribilă sursă de stres, tortură psihică şi suferinţă. Poate nu întîmplător, ca absolvent de filologie, s-a aşezat temeinic nu la oraş, ci într-un sat din judeţul Iaşi, Ţibana, cu văi şi dealuri, pajişti şi păduri care să-i evoce clipă de clipă ţinutul natal. În plus, într-un sat ca Ţibana avea şansa să întîlnească mai puţină pedanterie şi inşi scorţoşi, plini de ifose cărturăreşti, cum se întîmplă adesea în lumea citadină", scrie Victor Teişanu despre poetul dărăbănean dispărut atât de devreme.
SPINUL VREMILOR TRECUTE
Nu te supui dezmierdărilor caste ale luminii
când, în umbră, sângeriu, se-arată spinul
menit a-ţi da un rost: trista splendoare
a sângelui pe care-l păstrezi în clondire
Ca amintire a eroului.
O, nu-i greu
să pipăi braţul care te-ndreaptă
spre cărarea dintre salcâmii-n risipă
Acolo, sub frunze moarte-i tezaurul
care-ascunde multe şi-nalte filosofii.
N-au rost îndoielile vestitorului
în faţa lumii care nu mai există.
Mama şi tata par sfinţii din pământul îndepărtat,
care semne de pace îmi fac,
semne de pace şi-atât.
