Octav Onicescu, unul dintre cei mai străluciţi matematicieni din toate timpurile, cu o contribuţie importantă în mai toate ramurile matematicii, atât teoretice cât şi aplicate, s-a născut pe 20 august 1892, la Botoşani, și s-a stins cu o zi înainte de a împlini 91 de ani, pe 19 august 1983.
Pentru şcoala românească de matematică a fost un deschizător de drumuri în multe direcţii, având numeroase contribuţii în teoria probabilităţilor, statistică matematică, mecanică, geometrie diferenţială, analiză matematică şi algebră. Printre profesorii săi de matematică s-au aflat Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu și Traian Lalescu, iar filosofia a studiat-o cu Constantin Rădulescu-Motru și P. P. Negulescu. Octav Onicescu și-a susținut teza de doctorat în iunie 1920, în Italia, la Universitatea din Roma, cu profesorii Tullio Levi-Civita, Guido Castelnuovo și Vito Volterra.
Pe băncile ”Laurianului”
“Cu o mamă care o cunoscuse pe Henrieta, sora lui Eminescu, și pe coana Zulnia lorga, mama marelui istoric, cu un profesor de română discipol eminent al filologului și lingvisului Alexandru Philippide; vecin de cartier cu sora scriitorului Nicu Gane, ale cărui nuvele le citea pe atunci cu plăcere; impregnat de atmosfera „Junimii“ de la Iași, cu părinți ai căror prieteni de copilărie se numărau Ion Simionescu și Grigore Antipa, cu un tată venind de pe acele meleaguri ale căror imagini avea să le înregistreze ochiul de geniu al lui Luchian, prieten cu poetul Artur Enășescu, cel care i-a dezvăluit farmecul poeziei lui Mallarmé și Rimbaud, corespondent distrat al Gazetei matematice, unde trimitea soluțiile problemelor într-un plic conținând în interior și timbrele care trebuiau lipite în exterior, tânărul Onicescu a știut să se impregneze de climatul moral, psihologic și cultural în care se afla și își atrăsese simpatia și prețuirea tuturor.
Dar Onicescu, în ciuda succeselor sale, își păstra candoarea și timiditatea care stau atât de bine valorilor autentice. A trebuit să se răstoarne trăsura cu care făcea o plimbare și în care se afla împreună cu fata de care se îndrăgostise pentru a-i mărturisi acesteia sentimentele care aveau să ducă la o căsătorie exemplară. Statornic în viața sa familială, avea să fie la fel de statornic în atașamentul său pentru știință, în dragostea sa pentru oameni, pentru noile generații de matematicieni, care atât de mult îi datorează”, spunea despre el academicianul Solomon Marcus.
La Botoșani a urmat şcoala primară, fiind apoi elev al Liceului "August Treboniu Laurian". În liceu s-a remarcat prin interesul deosebit şi aptitudinile pentru matematică şi filosofie. A fost unul dintre cei mai buni elevi ai timpului său.
În anul 1911 se înscrie la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, secţia Matematică, urmând în paralel şi cursurile Facultăţii de Litere-Filosofie. Este repede remarcat de marele profesor de matematică Gheorghe Ţiţeica, cu care va avea o colaborare îndelungată. După numai doi ani de studii universitare, în 1913, obține licenţele în Matematici şi în Filosofie, cu un an mai devreme decât colegii săi de generaţie.
Prospătul absolvent îşi începe activitatea didactică la Liceul Militar Mânăstirea Dealu de lângă Târgovişte, devenind profesor la una dintre cele mai mândre şcoli ale învăţământului mediu din România, aşa cum îşi caracteriza marele savant primul său loc de muncă.
”Munca de profesor îi va fi întreruptă de începerea războiului în 1916, unde participă cu entuziasm. Imediat după război pleacă la Roma unde va face un doctorat strălucit într-o problemă de mare actualitate la acea vreme, şi anume aplicaţii ale geometriei diferenţiale în teoria relativităţii generalizate, ce fusese recent elaborată de Albert Einstein. În Italia a fost înconjurat şi îndrumat de mari maeştri în matematică, cum ar fi Tullio Levi-Civita, Vito Voltera şi Guido Castelnuovo, care aveau să-i influenţeze pozitiv cariera ştiinţifică. Încă din timpul stagiului de doctorat a publicat diverse lucrări în geometria diferenţială, fapt care i-a adus un mare prestigiu în viaţa academică”, scrie prof. univ. dr. Iulian Stoleriu, de la Facultatea de Matematică, Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi.
A fost primul român ce şi-a trecut doctoratul în matematici la Roma, obţinând titlul de doctor în iunie 1920, în urma susţinerii tezei Sopra glieinsteinieni a gruppi continui di transformazione (Asupra aplicaţiilor einsteiniene cu grupuri continue de transformare), sub îndrumarea directă a lui Levi Civita, creatorul calculului diferenţial absolut.
Recunoscut pe plan național și internațional
Imediat după ce a părăsit cetatea eternă, a plecat la Paris, înscriindu-se la Seminarul "Jacques Hadamard" de la "Collège de France". În acelaşi timp, ia parte la prestigioasa universitate Sorbona unde frecventează cursurile marilor profesori Emile Picard şi Elie Cartan şi organizează un seminar pentru matematicienii români.
Întors în Romania în 1921, “încărcat de potenţe”, a fost deseori rugat de colegii de breaslă să ţină comunicări legate de faimoasa teorie a relativităţii. Pentru o foarte scurtă perioadă a continuat munca la liceul de la Mânastirea Dealu, după care revine la universitatea care l-a format, unde începe o prodigioasă activitate universitară.
Din 1931 a fost numit profesor titular la catedrele de Mecanică, Algebră, Teoria Probabilităţilor şi va rămâne definitiv la cea din urmă, unde devine şef de catedră. Ulterior a devenit membru corespondent (1933) şi apoi titular (1965) al Academiei Române iar, după ieşirea la pensie în 1962, i s-a conferit prin decret titlul de “Profesor emerit”.
Pe plan internaţional era recunoscut ca un specialist în multe domenii, în special în calculul probabilităţilor, motiv pentru care a fost invitat sa ţină comunicări ştiinţifice la foarte multe conferinţe şi congrese internaţionale. Pentru valoarea operei sale, a fost şi este în continuare citat în foarte multe lucrări de matematică pe plan naţional şi internaţional. După cum am amintit mai sus, activitatea sa ştiinţifică a fost foarte roditoare şi diversificată. Pe lângă preocupările în domeniul ştiinţelor exacte, a avut şi lucrări de filozofie şi logică.
A publicat în total peste 250 de lucrări (cărţi, articole, lucrări didactice, monografii, lucrări de sinteză, articole de popularizare a ştiinţelor, articole de cultură generală, memorii), atât în ţară, cât şi în străinătate.
"Veţi crea, veţi avea; nu veţi crea, nu veţi avea; nu veţi fi!"
Drept recunoaştere a contribuţiei sale valoroase pentru ştiinţă, în 1992 a apărut o marcă de timbru poştal având chipul marelui savant Onicescu, fiind unul dintre puţinii matematicieni români ce au avut această onoare.
Prin munca neîntreruptă susţinută timp de peste o jumătate de secol în slujba ştiinţei şi culturii românesti, Octav Onicescu ocupă un loc de seamă între marile personalităţi culturale ale României, este o emblemă a secolului XX.
”Va rămâne în istoria ştiinţei româneşti cu imaginea unui creator deosebit de fecund, un deschizător de drumuri şi formator pentru multe generaţii de oameni de ştiinţă. Aşa cum spunea distinsul profesor, ştiinţa nu este o sumă de cunoştinţe, ci o muncă de creaţie: "Veţi crea, veţi avea; nu veţi crea, nu veţi avea; nu veţi fi!", a completat prof. univ. dr. Iulian Stoleriu.