25 octombrie - Ziua Armatei Române. Sărbătoarea este legată de generalul născut într-o familie de țărani din Botoșani

Comandantul Armatei a 4-a Române a decis să pornească ofensivă în 25 octombrie pentru a-i face astfel un cadou Regelui Mihai I de ziua sa de naștere.

Ziua de 25 octombrie este legată în mod direct de Regele Mihai I al României, cel care, în 1944, era comandatul suprem al Armatei.

În 25 octombrie 1944, generalul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a Române, a decis să pornească ofensivă pentru a elibera orașul Cărei și, totodată, ultimul colț de pământ românesc aflat sub ocupație maghiară din 1940. Astfel, generalul Gheorghe Avramescu a dorit să îi facă un cadou Regelui, care împlinea 23 de ani și care, cu două luni mai devreme, scosese România din războiul contra Națiunilor Unite și pornise lupta pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Tot în 25 octombrie 1944, trupele românești au trecut în Ungaria, după cum menționa generalul Gheorghe Avramescu într-un ordin de zi.

„La chemarea țării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena ați răspuns cu însuflețire și credință în izbândă poporului nostru, tineri și bătrâni ați pornit spre hotarele sfinte ale patriei și cu piepturile voastre ați făcut zăgaz neînfricat dușmanului care voia să ajungă la Carpați. Zdrobit de focul năpraznic al artileriei și de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump, eliberând astfel ultima palmă de pământ sfânt al țării. Prin ploi, prin noroaie și drumuri desfundate, zi și noapte ați luptat cu un dușman dârz și hotărât și l-ați învins. Azi, când avangărzile trec pe pământ străin, pentru desăvârșirea înfrângerii definitive a dușmanului, gândul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste și admirație pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veți fi slăviți, voi ofițeri și ostași care ați eliberat Ardealul“, scria generalul român în ordinul de zi.

Data de 25 octombrie era serbată în România încă din anul 1921, de când venise pe lume Principele Mihai, însă, în 1944, gestul generalului Gheorghe Avramescu avea o semnificație mai profundă, care marca opoziția deopotrivă față de naziști și față de comuniști. În anul 1959, după retragerea trupelor sovietice din România, ziua de 25 octombrie a fost declarată oficial Ziua Armatei Române, astfel că, în mod ironic, comuniștii au continuat să serbeze astfel ziua Regelui pe care ei îl alungaseră din țară. Generalul Avramescu a plătit cu viață opoziția sa față de sovietici. El a fost asasinat de NKVD în 3 martie 1945, sub pretextul că ar fi plănuit să dezerteze la germani, după ce și ginerele sau, Ilie Vlad Sturza, dezertase.

O personalitate puternică

Generalul Gheorghe Avramescu s-a născut în 1884, într-o familie de țărani din județul Botoșani. În 1906 a fost admis la Școala de Infanterie din București, pe care a terminat-o în anul 1908. A luat parte în calitate de ofițer la campania Armatei Regale Române din cel de-Al Doilea Război Balcanic. Apoi, s-a înscris la cursurile Școlii Superioare de Război, însă nu a apucat să își termine studiile, deoarece România a intrat în Primul Război Mondial. În 1916, căpitanul Gheorghe Avramescu era la comanda unei companii care a luptat contra bulgarilor pentru apărarea Cadrilaterului și a Dobrogei. După înfrângerea de la Turtucaia, el a fost retras în Muntenia și a luat parte la luptele pentru apărarea Bucureștiului, apoi la retragerea în Moldova. În vara anului 1917, Gheorghe Avramescu, care fusese avansat comandat de batalion, a luat parte la luptele de la Mărășești. Pentru bravura să deosebită, Regele Ferdinand I l-a decorat cu Steaua României și cu Coroana României. În anul 1918 a fost cooptat în statul major al Diviziei 1 Vânători de Munte. În această calitate, a luat parte și la campania din 1919, în care Armata Regală Română a distrus Republica Sovietică Ungară și a ocupat Budapesta.

Gheorghe Avramescu a rămas în armată, iar în 1935 a fost avansat la gradul de general de brigadă, apoi, în 1940, a devenit general de divizie. La intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, generalul Gheorghe Avramescu se afla la comandă Corpului de Vânători de Munte, pe care l-a condus în campania pentru eliberarea Bucovinei de Nord. Generalul Avramescu a participat apoi la luptele pentru cucerirea Crimeei și la asediul Sevastopolului. Pentru bravura să, a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul și cu Crucea Germană de Aur. A rămas în Crimeea, apoi a fost numit la comanda unei corp de armată din Transnistria.

În anul 1944, în contextul ofensivei sovietice, el a preluat comanda de facto a Armatei a 4-a Române. A intrat în conflict cu mareșalul Ion Antonescu, care l-a destituit. Generalul Gheorghe Avramescu a preluat din nou comanda Armatei a 4-a în data de 4 septembrie, iar în 9 octombrie 1944 a pornit ofensiva pentru eliberarea Transilvaniei de Nord, apoi trupele comandate de el au intrat în Ungaria și în Slovacia. Gheorghe Avramescu a fost avansat la gradul de general de armată.

În vizorul sovieticilor

După dezertarea ginerelui sau, generalul Gheorghe Avramescu a intrat în vizorul sovieticilor și s-au întețit conflictele cu mareșalul Rodion Malinovski, comandantul Frontului 2 Ucrainean. Generalul Constantin Sănătescu i-a arătat un denunț depus împotriva sa și i-a acordat concediu, pentru că generalul Gheorghe Avramescu mai avea o lună până la pensionare. Însă, în februarie 1945, sovieticii au insistat la generalul Avramescu să fie rechemat la comanda Armatei a 4-a. Generalul român a revenit la comandă în data de 19 februarie 1945. Trupele sale se aflau în Slovacia, când generalul Gheorghe Avramescu a fost convocat, în 2 martie, la comandamentul Armatei 40 Sovietice. Generalul Filip Jmacenko i-a spus că a fost rechemat urgent la București, pentru a prelua o funcție importantă. Cum Gheorghe Avramescu se afla în relații bune cu Regele Mihai I, anunțul nu i-a stârnit nici o bănuială. S-a urcat în mașina pusă la dispoziție de comandamentul sovietic. Acolo, a început să aibă bănuieli, pentru că era flancat de doi ofițeri NKVD, iar lângă șofer se afla un general NKVD. Mașina a fost atacată de un avion german, iar Gheorghe Avramescu a sărit din mașină și a încercat să scape. A urmat un schimb de focuri, iar generalul român a fost ucis. O zi mai târziu, a fost arestată și soția sa, Adela, care a fost trimisă în Siberia, de unde s-a întors în 1956, grav bolnavă. Fiica generalului Avramescu, Felicia Sturza, care avea un băiețel în vârstă de doar 11 luni, s-a sinucis atunci când a auzit că urmează să fie arestată. Generalul Avramescu a fost înmormântat în Budapesta, iar în anul 2000, rămășițele sale au fost aduse in țară și reînhumate cu onoruri în Cimitirul Militar din Cluj. (Sursă: www.romanialibera.ro)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Lumea teatrului românesc este din nou în doliu. Actorul Andrei Ionescu a încetat din viață!

astăzi, 13:30

Actorul Andrei Ionescu, soțul celebrei actrițe Ileana Stana Ionescu, a încetat din viață la vârsta de 97 de ani. Anunțul trist a fost făcut de actrița Monica Davidescu. Andrei Io...

Valeriu Iftime: „Așa arată ce ar trebui să fie o stație de așteptare pe traseul Flămânzi – Botoșani” (Video)

astăzi, 13:14

Redăm mai jos mesajul lui Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani și președintele Partidului Național Liberal (PNL) - Filiala Botoșani, despre stațiile unde așteaptă cet...

Modernizarea Stadionului Ion Bordeanu și transformarea sa în Arenă de nivel UEFA este o prioritate a administrației PSD Cosmin Andrei! (Video)

astăzi, 12:20

Modernizarea Stadionului Ion Bordeanu și transformarea sa în Arenă de nivel UEFA este o prioritate a primarului Cosmin Andrei și a parlamentarilor PSD Botoșani. „Una dintre priorit...