Este vorba, in primul rand, de aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie a anului 335. Mai este rememorata, de asemenea, aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.
Aceasta sarbatoare a luat fiinta, potrivit unei cronici anonime, in anul 335. In ziua de 13 septembrie, a avut loc sfintirea bisericii construite de imparatul Constantin cel Mare deasupra mormantului Domnului.
Pe data de 14 septembrie, episcopul Macarie al Ierusalimului a aratat pentru prima data, de pe amvonul bisericii, sfantul lemn al Crucii pe care a fost rastignit Hristos. De atunci, a ramas definitiv ziua de 14 septembrie ca sarbatoare a "Inaltarii" sau "Aratarii" Sfintei Cruci.
La inceput, sarbatoarea avea un caracter local si era celebrata numai la Ierusalim, unde se pastra lemnul Crucii Rastignirii, de la descoperirea lui pana la 634, cand a fost dus la Constantinopol. Procesiunea solemna prin care se cinstea, odinioara, Sfanta Cruce in Cetatea Sfanta, s-a pastrat acolo pana astazi. Cu timpul, sarbatoarea s-a extins si in Constantinopol (secolul V), unde ceremonialul ei a primit o noua stralucire si dezvoltare, mai ales din sec. VII, cand Sfantul Lemn a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol. In calendarul roman, sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci a fost introdusa de papa Serghie I (687-701).
Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de patimile si moartea Mantuitorului.
Semnul Sfintei Cruci
Crucea, semnul cel mai de seama al crestinismului, a inceput a fi cinstita mai ales din secolul IV, inca din timpul vietii Sfintilor Imparati Constantin si Elena. Spre cinstirea ei sarbatoreasca au fost randuite, in afara zilei de 14 septembrie, alte 3 date de peste an: duminica a treia din Postul Mare, ziua de 7 mai si ziua de 1 august. Semnul Sfintei Cruci a devenit, de atunci, o marca a crestinului.
Crestinul se insemneaza cu acest semn impreunand primele trei degete ale mainii drepte, iar celelalte doua lipindu-le de podul palmei. Varful celor trei degete unite le duce la frunte, la piept, pe umarul drept si pe cel stang, rostind in acelasi timp: in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, amin. Cand zice "in numele Tatalui", se insemneaza la frunte; cand zice "si al Fiului", se insemneaza la piept; cand zice "si al Sfantului Duh", se insemneaza pe umarul drept si apoi pe cel stang, incheind cu "Amin".
Savarsit astfel, se poate spune ca semnul crucii concentreaza in el esenta credintei, "este oarecum o invatatura pe scurt a legii crestine". Prin acest semn, crestinul primeste intr-un mod tainic puterea lui Hristos cu care El a biruit moartea, ca si el sa poata birui patimile. Se simte totdeauna intarit, pazit de cel rau prin acest semn, dupa cum si canta Biserica: "Doamne, arma asupra diavolului, crucea Ta o ai dat noua"; se simte tot mai mult partas Duhului crucii lui Hristos, innoirii prin ea ca o arvuna a Invierii si indemnat sa iubeasca si el cu iubirea lui Hristos.
Pecetluirea cu acest semn in Biserica incepe inca din pruncie. La a opta zi dupa nastere, cand in legea veche se facea taierea imprejur, acum preotul merge si binecuvanteaza pruncul in chipul crucii, rostind asupra lui: "Sa se insemneze Doamne lumina fetei Tale peste robul Tau acesta si sa se insemneze crucea Unuia-Nascut Fiului Tau in inima si in cugetul lui". La Botez si indeosebi la ungerea cu Sfantul Mir se insemneaza toate simturile si incheieturile, rostindu-se : "Pecetea darului Sfantului Duh".
In chipul crucii preotul binecuvanteaza credinciosii; cu crucea incepe savarsirea Sfintelor Taine, sfinteste darurile aduse la Altar, apa s.a. Si tot crucea sta pe Altar, precum si deasupra Sfintelor locasuri, cele mai multe fiind zidite in forma ei. Crucea se zugraveste pe sfintele vase, pe vesminte, pe cartile de cult; se vede ridicata la unele raspantii de drumuri, se aseaza la capataiul celor adormiti intru nadejdea Invierii si a vietii vesnice. Cuprinde astfel intreg orizontul vietii crestine, este semnul prin definitie al crestinului drept-credincios si aceasta pentru ca esential e semnul iubirii.
Ce se spune in popor despre aceasta zi
Crucea e arma cea mai puternica a Domnului Hristos si a omului. Prin cruce s-a sfintit, s-a blagoslovit pamantul; prin crucea ferestrei s-a sfintit casa, prin cruce se sfinteste in fiecare zi omul, facandu-si semnul ei, si tot crucea ajuta la orice imprejurare. In aceasta zi la biserici se fac praznice si se dau de pomana ulcele noi, pline cu apa curata, miere sau mied, impodobite cu fir rosu la toarta si acoperite cu un colacel sau un covrig si o lumanare. Acestea se impart in special la casele cu copii. Acolo unde nu sunt copii, se dau cani sau vase mai mari.
Se spune ca de Ziua Crucii se inchide pamantul. Pana de Alexii (17 martie), ganganiile si taratoarele vor ramane pe pamant iar serpii se aduna pe un varf de munte sau intr-un alunis. Aceia care au muscat un om nu mai au voie sa intre in pamant - sunt condamnati sa se tarasca la lumina si sa moara. De Ziua Crucii nimanui nu ii e ingaduit sa omoare serpi. De aceea, se mai numeste si Ziua sarpelui.
In popor se crede ca in aceasta zi incepe toamna si culesul viilor. Iar ca datina, se stie: nu se culeg strugurii de pe ultimul bustean al viei, acestia fiind lasati ca ofranda lui Dumnezeu sau pasarilor cerului. Inaltarea Sfintei Cruci se tine, caci va fi gasit usor leacul in caz de boala. Cine posteste postul Crucii, scapa de boli rele, de friguri; in schimb oamenii care lucreaza de Ziua Crucii sigur se vor imbolnavi. Se mai spune, de asemenea, ca daca mai tuna dupa Ziua Crucii, toamna va fi lunga.
