Max L. Blecher
Pe 8 septembrie 1909 s-a născut, la Botoșani, Max L. Blecher, într-o familie de evrei. Destinul avea să îl poarte în lumea cuvintelor, a condeiului, înregistrându-l cu o sensibilitate aparte, cu temperament artistic.
Prozator și poet de o sensibilitate neobișnuită, Max Blecher face parte din aceeași generație literară cu Mircea Eliade sau Anton Holban, remarcabil prin luciditatea cu care percepea și transfigura realitatea. Din acest motiv, Max Blecher este considerat de critica literară drept principalul reprezentant al literaturii autenticității.
În 1934, autorul zămislește o plachetă de versuri, singura scrisă de el, de altfel, numită Corp transparent. Cartea apare cu ajutorul prietenului său Geo Bogza, cu care păstrează o corespondență asiduă. Același prieten l-a ajutat să publice și cele trei romane.
Pe lângă activitatea literară, Blecher s-a ocupat și de publicistică, colaborând la revista Le Surréalisme, condusă de André Breton.
Romanul său de debut, Întâmplări din irealitatea imediată este o evadare din viața de zi cu zi a tânărului cu o sensibilitate excesivă, „țintuit la pat” de o boală cumplită. Despre roman, Eric Foley spunea că este "o expediere scurtă și puternică din inima modernismului literar european - parte idiosincratică a romanului de vîrstă de vîrstă, poezie de proză în parte la intensitatea terifiantă a zilei de zi. Cartea urmărește, în retrospectivă, o serie de crize interne pe care un tânăr le suferă într-un oraș romanesc din anii 1920".
Inimi cicatrizate, roman în care descoperim începutul bolii sale (Morbul lui Pott la coloana vertebrală), care-l va doborî mult prea devreme, la vârsta de 29 de ani.
Ultimul său volum, tipărit postum de Sașa Pană, Vizuina luminată, un "jurnal de sanatoriu", închide trăirile sale. Criticul Eugen Ionescu a făcut pentru prima oară o apropiere între scrisul său și cel al lui Franz Kafka.
"Vals vechi
Vals vechi mireasa moartă e-n voaluri prăfuite
Ghirlănzi de fete albe în rochii ca de spumă
Cu cavaleri de pică se-nvârt pe-aici cernite
Și răspândesc în aer un vag parfum de humă
Stă cimitiru-n lună, salcâmii domni de umbre
Ca invitați de seamă asistă și șoptesc
Prin tainice cavouri amanți cu inimi sumbre
Cu gesturi adormite iubiri mărturisesc.
Vals vechi perechi de ceară în aer se ridică
Și în salonul nopții amețitor dansează
Sunt lucruri prea normale în jurul meu, mi-e frică
Încet foșnește vântul și valsul delirează
E nunta celei care odinioară-n viață
La nunta ei cea vie muri în flori de sânge
Înfiorări de spectru tresar pe alba-i față
Când valsul lent se-nvârte, când valsul parcă plânge"
