MIHAI EMINESCU
Articolul l-a facut pe George Duna Vernescu sa isi dea demisia pentru scurt timp din functia de ministru al Justitiei pentru ca "era tratat intr-un mod prea adevarat pentru un organ ministerial", dupa cum a comentat presa din acea perioada. S-a linistit imediat, insa, cand ministrii junimisti l-au informat ca articolul e scris de "bietul Eminescu" si ca vor cere rectificari.
Mihai Eminescu reusise sa isi pastreze verva si puterea pe care o tinea in penita in ciuda "tratamentelor" la care fusese supus, cu doze mari de mercur si supradozajul de medicamente care ii provocasera schimbarile de comportament, depresiile, insomniile si halucinatiile de dupa 1887.
Mihai Eminescu primise diagnosticul "sifilis congenital matern cu paralizie generala progresiva", desi nu prezenta simptomele bolii, iar un alt medic psihiatru l-a catalogat ca fiind psihopat ereditar doar citind cateva scrisori.
Cei pe care i-a incomodat au incercat sa scape de el inca din 1883, dar de data asta, dupa articolul din Romania Libera, sfarsitul era stabilit.
Ecourile articolului s-au vazut in celelalte ziare in zilele urmatoare. "Lupta" scria pe prima pagina in 15 ianuarie urmatoarele: "Sedinta inca nu este deschisa, cand d. Vernescu intra furios cu un exemplar din Romania libera in care este injurat. "Imi dau demisia! Imi dau demisia!" - striga catre amicii sai care in zadar cearca a-l linisti. Ministrii junimisti il inconjoara si-l roaga sa nu demisioneze, ca se va face rectificare, ii si arata un bruion de rectificare, aruncand vina articolului in chestiune pe spatele bietului Eminescu... D. Vernescu se linisteste, ba inca se prea linisteste, si aceasta foarte repede... O furtuna in un cap de avocat... Sedinta se deschide..."
Si ziarul "Natiunea" povestea ce s-a intamplat la sedinta: "In urma articolului aparut ieri in Romania libera, in care d. Vernescu era tratat intr-un mod prea adevarat pentru un organ ministerial, domnia sa si-a dat demisia azi dimineata. Insa, in urma asigurarilor d-lui Carp, cum ca va dezavua - ceea ce a si facut in numarul de azi al oficioasei - pe d. Eminescu, autorul articolului in chestiune, d. Vernescu si-a retras demisiunea. Uite popa, nu e popa".
Mihai Eminescu este cautat, gasit si internat din nou in sanatoriu, dar nu se stie exact cand pentru ca nu se mai stia nimic de el. La inceputul lunii februarie, Romania Libera anunta ca Eminescu s-a aflat la Ospiciul Marcuta pana cand directiunea a decis ca nu-l mai poate tine pentru ca nu este platita spitalizarea. De la Marcuta a fost dus la clinica privata a doctorului Sutu.
Un interogatoriu cu mai multe simboluri decat cuvinte
In 12 iunie 1889, cu trei zile inainte sa moara, Mihai Eminescu a fost supus unui interogatoriu pentru evaluarea starii psihice. Discutia a ramas celebra datorita modului in care Eminescu a dat raspunsurile:
- Cum te cheama?
- Sint Matei Basarab, am fost ranit la cap de catre Petre Poenaru, milionar, pe care regele l-a pus sa ma impuste cu pusca umpluta cu pietre de diamant cit oul de mare.
- Pentru ce?
- Pentru ca eu, fiind mostenitorul lui Matei Basarab, regele se temea ca eu sa nu-i iau mostenirea.
- Ce-ai de gind sa faci cind te vei face bine?
- Am sa fac botanica, zoologie, mineralogie, gramatica chinezeasca, evreiasca, italieneasca si sanscrita. Stiu 64 de limbi.
- Cine e Poenaru care te-a lovit?
- Un om bogat, care are 48 de mosii, 48 de riuri, 48 de garduri, 48 de case, 48 de sate si care are 48 de milioane.
Raspunsurile atrag atentia prin numerologia si simbolistica folosita. Tot interogatoriul este construit in jurul cifrelor masonice 48 si 64, desi se stie sigur ca Eminescu nu era mason. Studierea raspunsurilor de catre cei care cunosc numerologia esoterica a oferit mai multe intelesuri care pas sa se lege cu destinul lui Eminescu. De exemplu, 64 reprezinta chenarele de pe tabla de sah, joc cunoscut pentru rolul nebunului sacrificat pentru ca regele sa isi pastreze pozitia.
Modul in care este calculat fiecare raspuns se inscrie in criptologia masonica si nu doar raspunsurile jurnalistului, ceea ce inseamna ca interogatoriul este fabricat in totalitate. Explicatia e clara: Eminescu nu putea calcula aceste raspunsuri dupa canoanele masonice, pur si simplu pentru ca nu putea anticipa intrebarile. Si chiar daca le calcula el astfel, acest lucru arata de fapt deplinatatea facultatilor mintale.
Petre Poenaru era un tenor care il cunostea pe Eminescu si chiar il lovise in cap cu o piatra cu cateva zile inainte. Tot el avea sa ii provoace si moartea. Totusi, nu se stie exact de ce se afla Poenaru in acel sanatoriu.
Omorat in timp ce canta "Desteapta-te, Romane!"
La trei zile de la ciudatul interogatoriu, Eminescu moare subit, in fata doctorului Vines. "Eminescu se asaza pe pat si peste citeva minute cade intr-o sincopa si moare imediat", a spus doctorul mai tarziu. Cauza oficiala este "dementa paralitica", chiar daca teancurile de hartii pe care le scria Eminescu in acea perioada nu confirma varianta.
Exista, insa, si alte marturii descoperite si publicate mult mai tarziu, care spun ca Eminescu a murit de fapt in bratele frizerului sau care venise in vizita la sanatoriu. "Soarta a facut insa ca intr-o zi sa-l vad murind, as putea zice, pe bratele mele...", spunea Dumitru Cosmanescu, care fusese si coafor al Casei Regale.
"Venisem la Sutu, cam pe la 3 dupa amiaza. Pe la vreo 4, cum era cald in camera, Eminescu zice uitandu-se lung la mine: "Ia asculta, Dumitrache, hai prin gradina, sa ne plimbam si sa te invat sa canti Desteapta-te, Romane!" Eu care stiam ca nu e bine sa-i fac impotriva am iesit cu el in gradina, unde se vede ca-l tragea soarta. Si a inceput sa cante Desteapta-te, Romane, si eu dupa el. Canta frumos, avea voce.
Cum mergeam amandoi, unul langa altul, vine odata pe la spate un alt bolnav d`acolo, unu` furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele siruindu-i pe haine, spunandu-mi: "Dumitrache, adu repede doctorul ca ma prapadesc... Asta m-a omorat!"
L-am luat in brate si l-am dus in odaia lui, unde l-am intins pe canapea. I-am potrivit capul pe perna, si cand am tras mana, imi era plina de sange. Au venit doctorii, cu Sutu in cap, si ne-au spus sa tacem, sa nu s-auda vorba afara, ca nu e nimic... Dar dupa o jumatate de ora, bietul Eminescu murise!"
Textul a aparut prima oara in ziarul Universul, la 28 iunie 1926, dar nu a atras atentia prea mult. El a fost publicat de profesorul Nae Georgescu, in cartea "Eminescu tarziu. Trecerea".
Creierul a fost uitat in soare cateva zile
Autopsia i-a fost facuta in 16 iunie 1889, raportul depus la Academie nefiind, insa, semnat. Potrivit acestuia, a fost gasita "o degenerescenta grasa a peretilor cordului, deveniti fragili si galbeni, si prezenta unor placi intinse si proeminente atat la baza valvulelor aortice, cat si pe fata interioara a aortei anterioare. In fine, din partea hepatului si a rinichilor s-a observat asemenea o degenerescenta granulo-grasoasa considerabila". Rinichii albi, cat si modificarile ficatului sunt caracteristice pentru o grava intoxicatie mercuriala.
Creierul, care ar fi raspuns la toate intrebarile si ar fi aratat daca Eminescu avea cu adevarat sifilis, nu a fost de niciun ajutor pentru ca a fost uitat pe fereastra la soare si trimis la teste abia dupa cateva zile.
Gheorghe Marinescu, asistentul lui Babes, a spus multi ani mai tarziu: "Creierul era in adevar voluminos, circumvolutiunile bogate si bine dezvoltate si prezenta ca leziuni macroscopice o meningita localizata la lobulii anteriori".
Putinele aprecieri despre autopsia lui Mihai Eminescu i-au facut pe specialisti sa spuna, chiar in zilele noastre, ca el nu a suferit decat de pe urma tratamentelor. Asta nu poate decat sa confirme varianta ca a fost redus la tacere si indepartat pentru atitudinea fata de puterile externe si pentru ca cerea vehement unirea cu Ardealul.
Toate dovezile puse la cap duc spre ipoteza ca indepartarea lui Eminescu a fost ceruta de interesele puterilor externe, iar toate actiunile intreprinse in acest sens incep cu scrisoarea lui P.P. Carp catre Titu Maiorescu in care ii spunea "Si mai potoliti-l pe Eminescu!".
Asasinarea lui Mihai Eminescu a inceput in 1883 si continua, din pacate, si astazi deoarece in scoli copiii sunt invatati ca Mihai Eminescu a fost doar cel mai mare poet pe care l-a dat tara noastra, dar care s-a imbolnavit de sifilis si a murit.
Articolul face parte din campania Ziare.com de stabilire a adevarului despre viata poetului Mihai Eminescu.
