Seminar pe teme de fiscalitate, la Camera de Comerț Botoșani - FOTO

Camera Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani, în parteneriat cu Filiala Botoșani a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați, a organizat, în data de 10 mai, seminarul cu tema "Situațiile financiare anuale și importantă lor în asigurarea unui management eficient al afacerii".

Dezbaterile au fost conduse de președintele Filialei CECCAR Botoșani, dl Viorel Alexandru, alături de vicepreședintele filialei, dl. Gheorghe Ciubotaru, și de directorul executiv, dl. Gheorghe Sorescu.

Tema centrală a constituit-o implicarea administratorilor și a profesioniștilor contabili în asigurarea întocmirii unor situații financiare relevante, exacte, verificabile, oportune, inteligibile, cu valoare predictivă și valoare de confirmare, conforme cu directivele europene și cu reglementările din legislația românească, care să aibă capacitatea de a ajuta utilizatorii de informații în luarea deciziilor.





Un accent deosebit s-a pus pe prezentarea de informații complete, neutre și fără erori, prin descrierea, în cuvinte și cifre, a fenomenelor, operațiunilor și tranzacțiilor economice, cu exemplificări privind notele explicative/declarațiile explicite narative ce completează datele cifrice din situațiile financiare.

La acțiune au participat oameni de afaceri, directori și contabili-șefi de întreprinderi. (Comunicat de presa)

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!

astăzi, 13:12

DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...

Raluca Curelariu și-a luat la revedere de la Prefectură! (Video)

astăzi, 12:48

Raluca Curelariu, actualul prefect al județului Botoșani, și-a luat la revedere de la colegii din Instituția Prefectului și de la directorii din instituțiile deconcentrate cu care a colaborat &i...

O sobă defectă i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului în pragul iernii! – FOTO

astăzi, 11:44

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o casă din localitatea Ibăneasa, comuna Știubieni. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Sta...