Numele Elsaco este reprezentativ pentru județul Botoșani, fiind asociat atât cu mediul de afaceri, cât și cu cel sportiv. În urmă cu peste două decenii și jumătate, patru ingineri, colegi de facultate, Valeriu Iftime, Ovidiu Jitaru, Doru Popa și Petru Parfenov puneau bazele unei companii cu activități în domeniul eficienței energetice, Elsaco SRL. În 1994, activitatea acesteia a fost preluată de Elsaco Electronic SRL.
Elsaco este, în acest moment, un grup de firme prezente preponderent în domeniile energiei, apei și utilităților, având ca principal obiectiv eficiența energetică și digitalizarea serviciilor oferite de furnizorii de utilități.
Valeriu Iftime, acționarul majoritar al business-ului, caracterizează anul acesta ca fiind unul plin de provocări, din punct de vedere al business-ului.
„Am implementat în acest an o nouă structură de organizare la nivelul Elsaco Electronic, menită să eficientizeze activitatea, să aducă o mai mare flexibilitate care să permită armonizarea companiei cu cerințele pieței. În domeniile energetic, hidroedilitar, automatizări și SCADA în care noi activăm, ne confruntăm cu lipsa de predictibilitate a lucrărilor de investiții. Există numeroase proiecte cu finanțare europeană care ar fi trebuit să demareze în 2016 dar care, din varii motive, au început abia în 2018”, spune Iftime, care este și președintele Consiliului de Administrație al grupului, în timp ce ceilalți asociați, Ovidiu Jitaru, Doru Popa și Petru Parfenov sunt vicepreședinți. Iftime deține 40% din acțiunile grupului, iar restul cofondatorilor, câte 20%.
Compania Elsaco Electronic a participat în acest an la peste 200 de licitații și proiecte cu finanțare europeană sau guvernamentală, iar la finalul lunii iulie erau semnate contracte pentru lucrări de peste 60 de milioane de euro, adaugă Iftime. Lucrările vor începe în anul acesta și vor continua și pe parcursul lui 2019. Conform reprezentanților companiei, Elsaco Electronic a realizat, anul trecut, o cifră de afaceri de 136 de milioane de lei, în creștere cu 8% față de 2016, în timp ce profitul a fost 1,8 milioane de lei, versus 2,9 milioane de lei în 2016.
„După procesul de separare a business-urilor, și anume activitățile de vânzare-distribuție de echipamente, preluate de Vestra și cele de producere de software, preluate de Simetrix Business Software, activitatea Elsaco Electronic este dependentă numai de proiectele de antreprenoriat din domeniile energetic, hidroedilitar, automatizări și SCADA. Pornind de la faptul că România are posibilitatea de a absorbi peste 4 miliarde de euro prin proiectele POIM (Programul Operațional Infrastructura Mare), proiecte pentru care Elsaco Electronic are multe competențe, ne-am pregătit în consecință. Activitatea Elsaco Electronic a devenit dependentă în 2017 și 2018 de procedurile pe care Guvernul și autoritățile locale ar fi trebuit să le demareze pentru a utiliza aceste fonduri europene. Lipsa de predictibilitate și de mobilizare și continuarea implementării de la nivelul fiecărui județ au condus la o asemenea situație”, spune Iftime.
La nivel de grup, cifra de afaceri realizată în 2017 a fost de 230 de milioane de lei, în scădere cu 20% față de anul precedent, în timp ce profitul brut a fost de 6 milioane de lei, dublu față de 2016.
„Cea mai mare contribuție la profit a avut-o Vestra Industry, compania specializată în comercializarea de echipamente de măsură, vane și armături, soluții pentru rețele de apă și canalizare și sisteme de automatizare”, susține antreprenorul. Ținta sa este ca firmele din grup să ajungă la afaceri de minimum 50 de milioane de euro, cu o rată de creștere a profitului brut de la 2% la 5% în următorii trei ani.
Elsaco are o filială și în Republica Moldova, oamenii fiind foarte bine pregătiți în domeniul eficienței energetice, atât la nivel de direcții, strategie cât și viziune, după cum susține Iftime. Business-ul companiei de peste Prut s-a ridicat la 3 milioane de euro în 2016.