Profi încredinţează administrarea magazinelor deja în funcţiune către persoane cu experienţă în retail. Oricine poate deveni administratorul unui magazin

Profi a anunțat că în baza unor contracte de colaborare, prin proiectul Agent, reţeaua încredinţează administrarea unor magazine Profi deja în funcţiune către persoane cu experienţă dovedită în retail.

Cel mai adesea, dar nu neapărat obligatoriu, agentul este un fost şef de magazin Profi, cu spirit antreprenorial, care alege să se implice în şi mai mare măsură în activităţile unităţii sale şi, totodată, îşi doreşte mai multă largheţe în privinţa felului în care conduce echipa pe care şi-o şi selectează personal, a explicat Profi într-un comunicat de presă.

 

"Numărul magazinelor Agent creşte vertiginos, fapt încurajat de Profi, ca urmare a succesului dovedit de această formulă. Magazinul Agent este o formă specific acestei reţele, nu o franciză. Spaţiul în care funcţionează, utilajele, echipamentele şi stocul de marfă sunt în continuare în proprietatea Profi, în timp ce modalitatea prin care Agentul îşi gestionează întreţinerea magazinului, stocul de marfă şi vânzările rămân în întregime la latitudinea sa", se spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, aspectul cel mai important este însă ca, în funcţie de performanţele obţinute, de profitul magazinului, acesta ajunge să obţină câştiguri motivante.

"În prezent, dacă doreşti să începi o afacere în comerţ ai multe costuri: închirierea spaţiului, amenajarea, aprovizionarea, personalul, utilităţile şi altele. Cu toate aceste costuri suportate, nu îţi poate garanta nimeni succesul afacerii. Principalul avantaj al acestei poziţii este că devii antreprenor într-o afacere de succes, cu costuri minime şi profit decent. La începutul anului 2019, am primit un magazin în Slatina, pe care îl consider acum ca a doua mea casă. Aici, împreună cu echipa pe care o coordonez, asigurăm peste 6.000 de produse sutelor de clienţi care ne trec pragul zilnic. Odată intrat în familia Profi, am beneficiat de training de specialitate şi de suport 24 h din 24 h din partea specialiştilor companiei. Am primit o serie de proceduri care mă ajută să îmi organizez activitatea echipei în fiecare zi şi sfaturi constructive din partea angajaţilor companiei care vin periodic în magazin pentru a te ajuta când ai nevoie. Avem unele din cele mai bune preţuri din piaţă, reclamă în mass-media şi multe facilităţi la care mulţi antreprenori doar visează. Un alt avantaj foarte important este ca Profi m-a lăsat să mă dezvolt. În urma rezultatelor pe care le-am avut, mi s-a aprobat la sfârşitul anului 2019 preluarea unui al doilea magazin în postura de Agent. Împreună cu echipele din ambele magazine am avut rezultate bune în ultimele 6 luni şi trebuie să recunosc că sunt în discuţii cu Profi ca să preiau un al treilea magazin. Mă simt foarte bine în postura de Agent şi în siguranţă, mai ales în această perioadă economică dificilă pentru mulţi antreprenori români", spune Marius Ivanov, Agent Profi.

Profi se extinde cu sute de magazine în fiecare an, ceea ce face ca sute de poziţii de şef şi adjunct de şef de magazin să devină disponibile.

"Consecinţa este că această reţea prezintă poate cele mai puternice oportunităţi de promovare profesională din ţară, într-unul dintre cele mai stabile domenii de activitate, aşa cum a dovedit-o situaţia creată de actuala pandemie, iar Magazinul Agent se constituie şi într-o şcoală deosebită unde se formează buni profesionişti înretail", susţin reprezentanţii companiei.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Comercianți fără atestat de producător în Piața Mare, sancțiuni și pentru cei care vând produse ”din mers”!

astăzi, 14:23

Pe durata acțiunilor întreprinse au fost legitimate 43 de persoane și aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 cu amendă în cuantum total de 4240 lei și 20 sancțiun...

Suprasolicitarea transformatorului la Stația de pompare de la Stânca-Costești duce la sistarea apei în două orașe și 21 de comune!

astăzi, 13:17

Nova Apaserv Botoșani informează utilizatorii că, începând de astăzi, 22 februarie 2026, pentru o perioadă estimată de 24 de ore, furnizarea apei potabile este sistată din cauza une...

Un artist teolog din Botoșani, despre nunta în post: ”Mi-au spus că slujba nu va avea loc în biserică, ci într-o grădină”

astăzi, 12:30

Cătălin Mihai Apetrei, component al unei formații muzicale din județul Botoșani, este totodată absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă – Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza&rd...