Povestea unei companii din Botoşani care, după 35 de ani de activitate, a ajuns la afaceri de sute de milioane!

În 1991, era un business pornit la Botoşani. Trei decenii şi jumătate mai târziu, compania operează cinci fabrici, este prezentă în mai multe domenii strategice şi priveşte către pieţe precum SUA, Ucraina, Republica Moldova, Orientul Mijlociu.

Povestea unei companii din Botoşani care, după 35 de ani de activitate, a ajuns la afaceri de sute de milioane!

   Foto: businessmagazin.ro

Dincolo de cifrele care arată o multiplicare de peste şapte ori a afacerilor în ultimul deceniu, conducerea companiei Electro-Alfa International spune că principala realizare este alta: capacitatea de adaptare. Ce urmează?

„Dacă ar fi să aleg o singură realizare, aceasta ar fi capacitatea Electro-Alfa International de a se reinventa şi de a creşte odată cu transformările economiei româneşti şi ale sectorului energetic”, răspunde Ştefan Petrea, CEO al Electro-Alfa International, întrebat care ar fi principala realizare a companiei la 35 ani de la înfiinţarea acesteia.

 

Din perspectiva lui, performanţa companiei nu poate să se rezume doar la numărul de fabrici, proiecte sau indicatori financiari (şi nu sunt puţine nici aceste realizări mai pragmatice), ci trebuie legată de capacitatea de a evolua permanent şi de a se adapta transformărilor prin care au trecut economia românească şi sectorul energetic, scrie businessmagazin.ro.

Pornită în 1991 ca o iniţiativă antreprenorială locală, a devenit o companie industrială activă în producţia de echipamente electrice, antrepriză generală, infrastructură energetică şi feroviară, cu proiecte în România şi pe pieţe externe. În ultimele trei decenii şi jumătate, a traversat etape succesive de modernizare, de la dezvoltarea infrastructurii energetice şi digitalizarea proceselor până la noile direcţii generate de tranziţia energetică.



Toate acestea au fost susţinute prin investiţii în producţie, tehnologie şi oameni, precum şi prin extinderea competenţelor. „Dincolo de cifre, fabrici sau proiecte, cea mai importantă realizare este încrederea pe care am construit-o în relaţia cu clienţii, partenerii şi comunitatea. Faptul că Electro-Alfa International continuă să fie aleasă pentru proiecte strategice şi că a ajuns una dintre cele mai importante companii industriale cu capital românesc reprezintă cea mai bună confirmare a parcursului nostru”.

Privind retrospectiv, CEO-ul Electro-Alfa International spune că transformarea companiei poate fi observată în toate componentele businessului. „Am pornit ca o companie antreprenorială locală şi am ajuns la o organizaţie care dezvoltă şi implementează proiecte în energie, infrastructură şi industrie, cu activităţi care acoperă producţia de echipamente electrice, servicii EPC, soluţii software şi proiecte internaţionale.” Creşterea s-a reflectat în rezultatele financiare, în extinderea portofoliului şi în dezvoltarea bazei de clienţi.

Astăzi, compania operează cinci unităţi de producţie şi colaborează cu sute de clienţi şi parteneri. Impactul Electro-Alfa International asupra economiei locale a început prin crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea unei activităţi industriale la Botoşani, însă rolul companiei s-a extins odată cu creşterea sa. „Astăzi vorbim despre sute de locuri de muncă, colaborări cu furnizori şi parteneri din întreaga ţară, programe de formare profesională şi investiţii care generează valoare atât pentru companie, cât şi pentru economia locală”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un camion încărcat cu cereale a luat foc în mers, pompierii au salvat 40 de tone de marfă și autovehiculul! (Foto)

astăzi, 14:31

Un camion încărcat cu cereale a luat foc în timp ce se deplasa pe un drum din localitatea Plugari. S-a întâmplat în această dimineață. Șoferul a observat că iese...

Ce spune ministrul interimar al Educației despre verificarea dosarelor pentru bursele sociale ale elevilor de către autoritățile locale!

astăzi, 12:21

Mihai Dimian, ministrul interimar al Educației, și-a expus punctul de vedere cu privire la verificarea dosarelor pentru bursele sociale de către autoritățile locale. Acesta a precizat că este...

Un fost director de îngrijiri de la „Mavromati” a plecat la Ceruri: „Cu același profesionalism i-ai îngrijit pe toți pacienții tăi”

astăzi, 11:14

Sănătatea botoșăneană este în doliu. Un fost angajat al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani a plecat la Ceruri. Dan Alistari a fost și director de &i...