O vânzătoare din Piața Centrală atrage atenția: ”Stimați cumpărători, aveți dreptul să verificați cântarul!” / ”Dragă colegă, dacă nu te potolești…”

Piața Centrală din municipiul Botoșani este din ce în ce mai ofertantă, gospodinele căutând cu răbdare legumele și fructele cele mai bune pentru gemuri și zarzavaturi de sezon. Însă, mai ales în aceste vremuri de austeritate, prețul ocupă un rol important în alegerea produselor.

Nu este o noutate că mulți dintre vânzători apelează și la metode mai puțin ortodoxe de a-și suplimenta veniturile: măsluirea cântarului sau pur și simplu înșelarea clientului neatent.

 

Experiența neplăcută a unei vânzătoare din Botoșani

Mai puțin obișnuit este ca atenționarea să vină chiar din rândul vânzătorilor care observă neregulile la tarabele din apropiere. Aurora Macarel a decis să nu mai păstreze tăcerea și să vorbească deschis despre ce se întâmplă în Piața Centrală.

”Piața Centrală din Botoșani este plină de tarabe încărcate cu legume proaspete de sezon. Vă atrage mai ales prețul mic, la produse de aceeași calitate cu a vecinului. Dar, din păcate, plătiți mai mult decât prețul pieței. Și trebuie să vă puneți întrebarea: de ce?”, scrie Aurora, care spune că are tot dreptul să tragă ”un semnal de alarmă, după ce astăzi am avut o experiență neplăcută în piață cu o colegă”.

”Stimați cumpărători, atenție la detalii!”

Concret, Aurora îi îndeamnă pe botoșăneni să fie atenți la cântar, mai ales înainte de a așeza produsul spre a fi cântărit! Dar să observe și dacă ”prețul pe kilogram introdus în cântar este cel afișat pe etichetă”.

”Stimați cumpărători, atenție la detalii! Aveți dreptul să verificați cântarul! E dreptul vostru să verificați ce cumpărați, sacoșă sau saci! Asigurați-vă că ecranul pornește de la zero. Verificați dacă prețul pe kilogram introdus în cântar este cel afișat pe etichetă. Dacă vedeți același produs suspect de ieftin la o tarabă vecină, vă rugăm să priviți cu mare atenție ecranul cântarului înainte și în timp ce se cântărește marfa!”, scrie Aurora.

”Dragă colegă, dacă nu te potolești…”

La final, botoșăneanca are și un mesaj direct către cea care recurge la alte metode pentru a înșela cumpărătorii: ”Dragă colegă! Nu îmi este frică să fiu diferită, îmi este frică să nu fiu băgată în aceeași oală cu tine. Dacă nu te potolești, voi face public o postare cu tine”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pompierii botoșăneni, alături de familiile din Protopopiatul Dorohoi la Festivalul Familiei! - FOTO

Sunday, 4 October 2026

Familia înseamnă grijă, iar grija înseamnă și siguranță. Sute de credincioși din municipiul Dorohoi și din localitățile învecinate s-au întâlnit, astăzi, &icir...

Marius Croitoru a izbucnit după ce FC Botoșani a luat 5 goluri pe teren propriu de la echipa din Liga 2: „Dacă cineva este supărat, ușa la mine este deschisă!”

Sunday, 4 October 2026

FC Botoșani a pierdut cu scorul de 5-4 meciul amical disputat sâmbătă, pe teren propriu, în compania divizionarei secunde Cetatea Suceava. A fost o partidă spectaculoasă, cu o desf...

Prize modulare după câteva luni: problema nu e întotdeauna la ramă

Sunday, 4 October 2026

Recomandările obișnuite vorbesc despre design, numărul de module și alegerea unei game cunoscute. Spun mai puțin despre borne strânse neuniform, conductori prea scurți sau compatibilitatea...