Două generații, un singur drum: „Botoșaniul nu ne-a limitat niciodată!”

Două generații, un singur drum: „Botoșaniul nu ne-a limitat niciodată!”

 Gheorghe și George Ciubotaru  

Puține povești din industria românească combină atât de natural spiritul antreprenorial al anilor ’90 cu tehnologia și ambiția generației actuale. Electroalfa International, companie născută într-un atelier din Botoșani, s-a transformat treptat într-o companie care produce echipamente și soluții pentru infrastructura energetică și exportă în țări din toate continentele lumii.

Pentru Gheorghe Ciubotaru, fondatorul și președintele companiei, începuturile nu au fost despre planuri elaborate sau capital investit. Au fost despre ambiția de a demonstra că și în România se poate construi calitate adevărată. „Am pornit cu zero capital și multă seriozitate. Asta ne-a ținut în picioare peste 34 de ani”, spune fondatorul. Primele cutii de distribuție electrice au fost realizate manual, cu atenție și disciplină, iar această rigoare a devenit treptat ADN-ul companiei.

 

În anii 2000, compania intră într-o etapă de maturizare industrială: fabrici moderne, standarde europene, certificări, participări la licitații internaționale și o echipă tot mai dezvoltată. Totul se construiește pas cu pas, în Botoșani, un oraș în care nimeni nu anticipa că se va forma una dintre cele mai solide companii industriale românești. „Botoșaniul nu ne-a limitat niciodată. Am găsit aici oameni serioși, dornici să muncească, și acesta a fost capitalul nostru real”, afirmă Gheorghe Ciubotaru, potrivit Economedia.ro.

Din conducerea companiei face acum parte și fiul lui Gheorghe Ciubotaru: George Ciubotaru, vicepreședintele Electroalfa Internațional și persoana care a completat viziunea acestuia. Tatăl aduce rigoare industrială și experiența celor peste trei decenii, fiul aduce viteză tehnologică, digitalizare și orientare spre piețele viitorului. Cei doi funcționează ca o echipă, două perspective, aceeași direcție strategică.

Sub coordonarea celor doi, Electroalfa International trece treptat în zona soluțiilor inteligente: echipamente SF₆ – free, soluții modulare, digitalizare avansată, software industrial propriu, investiții în transformatoare moderne și deschidere către piețe emergente. „Tranziția energetică se face cu tehnologii noi. Viitorul este electric, digital și sustenabil, iar noi suntem printre companiile care construiesc acest viitor în România”, spune George Ciubotaru.

Un element central în această evoluție este fabrica SGB-Alfa, dezvoltată la Botoșani în parteneriat cu grupul german SGB-SMIT, unul dintre cei mai mari producători de transformatoare din Europa. Unitatea este deja finalizată și operațională, produce transformatoare de putere între 50 și 1000 kVA pentru piețele europene și internaționale și adaugă o verigă esențială în lanțul de ofertă al grupului. „Prin noua fabrică am adăugat o verigă în plus în lanțul energiei moderne, aici, la Botoșani”, explică George Ciubotaru.

Povestea Electroalfa International devine astfel un parcurs al colaborării dintre două generații. O companie unde se lucrează cot la cot pentru aceeași viziune: construită prin rigoare și răbdare, și accelerată prin digitalizare și deschidere internațională. Botoșaniul a devenit astfel punctul din care pornește una dintre cele mai coerente reinventări ale industriei românești.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ATENȚIE, modificare a calendarului de Bac! Codul ROȘU amână cu o zi proba de marți!

astăzi, 14:10

Ministerul Educației anunță faptul că proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată &icir...

Peste 150 de sancțiuni, în valoare de 54.000 de lei, într-o singură noapte!

astăzi, 14:05

În noaptea de 27 înspre 28  iunie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiști de investigații criminale, rutieră, ordine publică, de inv...

Mihai Dimian: Nici ministerul și nici sindicatele nu au acceptat reducerea indemnizației de dirigenție!

astăzi, 13:23

Ministerul Educației și sindicatele din învățământ nu au acceptat reducerea indemnizației de dirigenție, a scris Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, pe pagina sa de ...