Ce s-a întâmplat în cafeneaua din Botoșani după ce au fost furate cărțile: ”Ne-au explodat vânzările, ne vin clienți din județele vecine!”

Povestea ”hoțului de cărți” din Botoșani i-a oferit antreprenorului cafenelei de pe Unirii o excelentă promovare, pe care însuși patronul o recunoaște, spunând că nu este deloc supărat pe bărbatul care a furat cărțile, apoi le-a adus înapoi.

Ciprian Rotariu, patronul Cafenelei Barista din municipiul Botoșani, consideră că povestea este una ”atipică, dar cu final fericit”.

Antreprenorul este cunoscut în Botoșani ca fiind un promotor cultural, care încurajează cititul în mod special. Într-o intervenție radiofonică la Digi FM, unde a fost invitatul Oanei Zamfir și al lui Vlad Craioveanu, Ciprian Rotariu a dezvăluit și cum a fost înființată mica bibliotecă de pe terasa cafenelei: din banii de bacșiș!

 

”Promovăm cititul. Noi din banii pe care ni-i lasă clienții ca bacșiș cumpărăm cărți. Și vrem să ducem lumea către această activitate, de a citi cărți la noi. Le citesc aici, dar dacă este neapărată nevoie le împrumutăm și acasă”, a spus Ciprian Rotariu.

Și așa s-a întâmplat mereu. Până într-o dimineață de iarnă când pe camerele de supraveghere patronul a văzut cum un bărbat scoate toate cărțile din spațiul destinat micii biblioteci, le răsfoiește și… pleacă cu ele acasă.

”Noi cărțile le avem în două locuri. Cele mai importante, cu valoare mai mare, se află în interiorul cafenelei. Iar cărțile pe care le donează clienții spre a fi citite la cafenea le avem afară, într-o cabină telefonică gen Londra, unde am pus o mică bibliotecă. Hoțul a deschis acea cabină telefonică și a luat cărțile de acolo, se vede și pe cameră. Culmea este că, la întâlnirea finală, când mi-a adus cărțile înapoi, el mi-a reproșat mie că lacătul de la cabina telefonică era foarte, foarte mic. Deci tot eu eram vinovat”, a povestit amuzat antreprenorul.

Hoțul a furat 6-7 cărți. Fiind pasionat de citit, a fost atras de una dintre cărți, cu titlul sugestiv ”Copil bogat, copil isteț”. ”Este o carte motivațională. I-am făcut-o cadou și i-am spus că îi ofer cafeaua din partea casei ori de câte ori vine la noi să citească, dar să nu mai fure cărți. Noi nu încurajăm furatul, noi încurajăm cititul”, a spus Ciprian Rotariu.

”Hoțul de cărți” este un fost mecanic de locomotivă, pensionar. ”Nu este o persoană a străzii. Trăiește dintr-o pensie de boală, se poate discuta cu el, are pasiunea de a citi cărți. Nu am făcut reclamație la poliție din cauza valorii prejudiciului nesemnificativ. Lumea a fost împărțită. Unii spuneau că trebuie făcută reclamație, pentru că este un hoț în libertate, alții mă felicitau că l-am iertat”, a spus în intervenția radiofonică patronul cafenelei.

Ciprian Rotariu a recunoscut că nu este supărat pe ”hoțul de cărți”. Dimpotrivă! Cafeneaua a avut parte de o vizibilitate uriașă, la nivel național, după această întâmplare. Fapt care a atras după sine o adevărată ”explozie” la încasări.

”Eu nu sunt tare supărat pe el! Noi am deschis de șase ani. Dar ce a reușit să facă el, prin gestul lui… Ne-au explodat vânzările, ne vin clienți din județele vecine să vadă cafeneaua de la care s-au furat cărți. Ce a reușit el prin gestul lui nu am reușit noi prin tot Facebook-ul, prin tot TikTok-ul, prin toată promovarea…”, a spus Ciprian Rotariu.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Vești bune pentru botoșăneni: A fost remediată o avarie majoră și se reia furnizarea apei în nouă UAT-uri! (Video)

astăzi, 09:26

S.C. Nova Apaserv S.A. informează utilizatorii că avaria majoră apărută pe conducta de aducțiune DN 1000 (apă tratată, cu plecare din stația de tratare Bucecea) a fost remediată în cur...

ASTĂZI! Nouă percheziții la Botoșani la două societăți comerciale și la sediul unei instituții publice!

astăzi, 09:12

Astăzi, 4 noiembrie, în cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  și a Inspectoratului General al Poliției...

Ministrul Sănătății trimite Corpul de Control şi Inspecţia Sanitară de Stat la Spitalul Mavromati: ”Ştiam că urmează acest lucru!”

astăzi, 07:46

Amintim că marţi, 3 noiembrie, au avut loc şase percheziţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani, într-un dosar penal pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care ...