Campania „5.000 de zâmbete”, derulată de Asociația „Grup Civic” pentru copiii vulnerabili din județul Botoșani, intră în linie dreaptă. Pentru a-și atinge obiectivul, organizația are nevoie în continuare de sprijinul comunității, urmând ca elevi și preșcolari din 40 de comune să primească un cadou în preajma sărbătorilor de iarnă.
Aproape 100 de voluntari vor pregăti și distribui darurile copiilor, mai variate comparativ cu cele oferite în ediția precedentă a campaniei. Anul acesta, un cunoscut lanț farmaceutic din Botoșani s-a alăturat cauzei, donând materiale sanitare în valoare de 50.000 de lei.
„Am primit toate dulciurile de la distribuitor, am căzut la un acord cu dumnealor că voi încerca să le achit cele două facturi în valoare de 120.000 de lei. Au venit 28 de paleți de dulciuri, deoarece anul acesta am hotărât să schimbăm un pic campania, în ceilalți ani am preferat un pachet standard, dar anul acesta s-a scumpit foarte mult și am hotărât să fac 5000 de pachete având undeva la 13 produse, o cantitate triplă pot spune. Munca este mai mare.
Sper ca botoșănenii să se alăture campaniei, fie cu o mică donație, fie ca voluntari. Fără voluntari nu voi reuși să fac cele 5000 de pachețele. Este o perioadă foarte grea, sperăm să ajungem și anul acesta la cei 5000 de copii. Am primit astăzi și una dintre cele mai frumoase vești pe care le așteptam, a apărut sponsorul nostru principal, Farmacia Anca. Ne-a donat 5000 de dezinfectanți și 50.000 de măști, în valoare de 120.000 de lei”, a spus Daniel Câșlariu, liderul „Grupului Civic”.
Coordonatorul voluntarilor, Cristina Carciuc, spune că orice mână de ajutor este binevenită pentru a grăbi îndeplinirea țintei.
„Rolul meu în campanie este de a ține oamenii uniți. Mă bucur că pot să anunț că avem un număr de 94 de voluntari. O să fie o muncă grea, dar cred că frumoasă și chiar dacă sunt oameni care vor să se implice și nu pot veni fizic aici, cred că fiecare dintre noi poate de o mână de ajutor pentru a face cele 5000 de pachete. Împreună vom putea reuși să ducem campania la bun sfârșit. Avem 40 de comune din județul Botoșani unde trebuie să ajungem. Munca pentru pregătirea pachetelor va dura cam o săptămână, iar în trei zile vor fi distribuite”, a afirmat aceasta.
Voluntarii vor avea de străbătut peste 3000 de kilometri de drum pentru a ajunge în toate cele 117 localități unde au fost identificați copii vulnerabili, potrivit estimărilor făcute de liderul asociației. Probleme se ridică în ceea ce privește asigurarea mijloacelor de transport, dar și acoperirea cheltuielilor totale, Câșlariu lansând un apel către oamenii de afaceri din județ, cei care au „salvat” campania anul trecut.
„O să mergem noi în cele mai sărace zone din județul Botoșani, să încercăm să ajungem la cei mai săraci copii, care nu au același noroc cum au alți copii. Sunt undeva la 117 sate, am socotit undeva la 3200 de kilometri va trebui să parcurgem. Anul acesta campania a luat amploare mult mai mare, țin să le mulțumesc tuturor celor care au donat din puținul lor și fac apel la firmele din Botoșani să ajute cu cât de puțin. Avem nevoie încă de voluntari, de oameni cu mașini pentru a împărți. Voluntarii sunt cea mai importantă parte din campanie”, a spus inițiatorul proiectului.
Donații pot fi făcute în conturile:
*RO03BTRLRONCRT0530156401 (lei)
*RO50BTRLEURCRT0530156401 (euro)
*RO08BTRLGBPCRT0530156401 (GBP)
*Codul Swift BTRLRO22.
Tranzacțiile trebuie să conțină specificația „5000 de zâmbete”.