Am de străbătut un drum de patruzeci de minute. Din inima judeţului, către oraş, sunt liberă  să-mi imaginez acel Botoşani în care aş vrea să trăiesc eu şi cei dragi inimii mele.

Port pe umeri o mare responsabilitate; sunt pe cale să clădesc din cuvinte un oraş pe străzile căruia oamenii să regăsească plăcerea de a trăi. E probabil cel mai potrivit moment să trag aer în piept şi să privesc. Nu pot să neg şi nici să ignor frumuseţea din jurul meu. Privirea mi se pierde printre frânturile unor peisaje de câmpie, neatinse încă de dorinţa omului de a cuceri fiece fâşie de pâmânt.

Aici pădurile încă mai ocrotesc aerul curat şi energia la care râvnim, de fiecare dată când viaţa nu e decât rutină. Aici mai putem încă trăi în afara destinului nostru măcar pentru câteva clipe...            

Imediat ce verdele dispare, se zăreşte monotonia cutiilor de beton în care ne trăim zilnic vieţile. La intrarea în Botoşani, cerului nu-i poate fi admirată seninătatea... Ciorile negre, proiecţii vii ale gunoaielor prost depozitate de municipalitate, întunecă zarea. Poţi doar să te laşi pradă zborului lor haotic în timpul celor câtorva clipe în care îţi ţii respiraţia pentru a depăşi porţiunea de drum care te desparte de civilizaţie...

Blocurile din Botoşani sunt la fel de gri ca în orice oraş din România, mijloacele de transport în comun la fel de pline, oamenii la fel de trişti...

Ceea ce face un oraş să fie frumos, mai înainte de toate, nu e neapărat măreţia clădirilor ori curăţenia străzilor, ci chipurile oamenilor care se plimbă pe aceste străzi... Şi în ochii botoşănenilor se citeşte atâta amărăciune...

Toate schimbările pe care le-aş face în oraşul meu ar fi pentru a ne însenina zilele. Un oraş în care de pe feţele oamenilor n-ar lipsi zâmbetele este un oraş îngrijit. Mi-aş dori un oraş în care parcurile să fie mai dese decât barurile, şi în care florile să fie mai dese decât chiştoacele ţigărilor...

Un oraş care să le ofere copiilor locuri pentru a-şi trăi copilăria. N-aş mai vrea să văd bunici certându-se pentru leagănele din parcurile pentru cei mici, şi nici pe aceştia aşteptând la cozi pentru a putea prinde un loc pe topogan... N-aş mai vrea să cumpăr de pe rafturile magazinelor din oraşul meu produse made in Turcia, ci lapte şi legume din gospodăriile ţăranilor moldoveni.

Şi mi-aş dori ca fiecare om să aibă un motiv pentru care să-şi înceapă ziua cu zâmbetul pe buze. Îmi doresc să trăiesc într-un oraş în care oamenii nu ar mai condamna câinii vagabonzi pentru propria lor ignoranţă şi nu s-ar ascunde în umbra fricii de a accepta că asta e lumea în care trăiesc.

"O lume în care nimic nu se schimbă pentru că nimeni nu începe prin a se schimba pe sine. O parte din parfum se imprimă pe mâna celui ce oferă trandafirii" ... Mare parte din ceea ce primim este rezultatul a ceea ce oferim. Întrebând un copil care este Botoşaniul în care ar vrea să trăiască am primit un următorul răspuns: "Aş vrea să trăiesc într-un oraş în care am avea de toate, şi poate că aşa s-ar întoarce şi mama acasă".

Sunt pline străzile Botoşaniului de dorinţele acestor feluri de copii. Copiii privaţi de timpul în care ar trebui să înveţe ce reprezintă familia. Poate dacă oraşul meu ar crea mai multe locuri de muncă ar primi mai multe familii fericite, mai multe şanse de a se dezvolta.

Poate dacă oamenii ar găsi mai mult timp să-şi cultive minţile ar primi mai multe şanse de a progresa. Sărăcia a încetat demult să mai fie un motiv, sărăcia e doar un pretext pentru a nu acţiona. Sărac nu este omul care nu are nimic, sărac este acela care nu face nimic. Potenţialul botoşănenilor este acela de a privi dincolo de ceea ce este, spre ceea ce ar putea fi. Ne lipseşte doar curajul de a acţiona.

Mi-aş dori să trăiesc într-un oraş care să atragă investiţii şi să promoveze valori. Acestea sunt şansele pe care ar trebui să mizeze autorităţile pentru a relansa economic oraşul. Cred cu putere că Botoşaniul de astăzi deţine resursele necesare unei transformări reale în mai bine.

Centrul Vechi al Botoşaniului în care aş vrea să trăiesc ar trebui să adăpostească clădiri recondiţionate şi nu mâncători de seminţe pe care trecătorii se grăbesc înspăimântaţi să-i ocolească.

Mi-e dor să văd grupuri de muncitori la periferie, îndreptându-se grăbiţi spre o sursă sigură de venit, echipaţi cu speranţă că şi mâine e o zi în care oraşul are nevoie de munca lor pentru a deveni unul mai frumos. Aş vrea să văd tineri îndreptându-se spre centre de tineret.

Aş vrea un Botoşani în care TEATRUL nu este un simplu accesoriu, ci unica destinaţie pentru toate generaţiile. Un loc în care să-l redescoperim pe Eminescu, descoperindu-ne pe noi înşine între pagini scrise pentru sufletul fiecărui român.

Aş vrea să văd imaginea lui în locul afişelor care promovează iluzii tipărite pe hârtie biodegradabilă. Mi-aş dori să trăiesc într-un Botoşani care să sprijine tinerii antreprenori şi să le ofere şansa de a râmâne pe meleagurile natale pentru a îmbătrâni frumos.

Aş dori să fie promovată tradiţia şi bunul gust la sărbătorile locale şi nu abundenţa de alocool şi produse culinare prost preparate cu care ne-au obişnuit deja autorităţile locale. Şi mai presus de toate mi-aş dori să regăsesc turişti pe străzile Botoşaniului în care aş vrea să trăiesc, turişti care să ne admire peisajele, să ne calce pădurile, să ne fotografieze muzeele...

Şi de fiecare dată când închid ochii trăiesc în acest oraş imaginat, în care oamenii îşi zâmbesc necondiţionat unii altora!   


(Turiceanu Tina, 21 de ani)


Nota Redactiei: Campania "Botosaniul in care vreau sa traiesc" are drept scop promovarea ideilor si sustinerea lor in vederea implementarii unor noi viziuni asupra orasului in care traim, viziuni pe care le dorim a fi constructive si aplicabile in viitorul apropiat sau mai indepartat. Din acest motiv, rugam insistent sa comentati cu decenta materialele publicate in cadrul acestei campanii, evitand in acest sens vendetele politice, mai ales ca aprecierile dumneavoastra ii vor ajuta pe organizatori sa stabileasca premiile campaniei, pe data de 23 aprilie!