În secolul XXI, există încă la Botoșani bătrâni care se învelesc cu covoare, în case care stau să cadă (Foto)

Este bine cunoscut faptul că județul Botoșani se află la polul sărăciei din România, iar unii oameni din această zonă sunt nevoiți să-și ducă zilele în condiții primitive, de neimaginat. Lipsa minimelor condiții de trai par ireale până în momentul în care, ajuns la fața locului, dai piept cu sărăcia pură, boala și neajunsurile.

E greu de crezut că în secolul XXI, în România, țară europeană, dar mai ales în județul Botoșani, există oameni lăsați în voia sorții de către cei care, în mod normal, ar trebui să se intereseze de soarta lor.

Oameni bătrâni, bolnavi și fără vreun sprijin, nevoiți să trăiască fără niciun venit, doar cu o ultimă speranță în Dumnezeu: să le scurteze zilele ca să le ușureze chinul.

Este și cazul unei familii din satul Ghireni, comuna Coțușca, județul Botoșani, care trăiește în condiții inumane.

Cei doi bătrâni agonizează în frig, într-o căsuță ce stă să cadă pe ei în orice moment. Nici geamuri nu mai au, iar de vreo sursă de încălzire nici nu poate fi vorba. Prin pereții crăpați suflă vântul tăios iar viscolul le aduce zăpada în casă.

Tencuiala căzută, geamurile sparte și acoperite cu cârpe, întunericul, frigul și umezeala alcătuiesc tabloul unei vieți chinuite.

Bătrânii stau resemnați în pat, cu o privire pierdută, acoperiți cu covoare ca să le țină de cald.

Așa i-a găsit Daniel Câșlariu, coordonatorul Asociației „Grup Civic” Botoșani, care a rămas împietrit de durere la suferința bătrânilor.

Redăm, mai jos, cazul familiei din Ghireni, prezentat de Daniel Câșlariu:

„Oameni dragi sufletului meu, în aceste zile când vremea extremă ne-a pus la grea încercare, există mulţi botoşăneni în pericol de a-şi pierde viaţa din cauza frigului şi a foamei. Şi vă asigur că nu exagerez deloc.  De fiecare dată când găsesc un caz disperat în judeţ îmi spun că nu poate exista mai multă suferinţă sau sărăcie, dar realitatea, bate filmul, cum se spune. Am ajuns vineri la o familie din Ghireni – Coţuşca, pe un viscol crâncen.

Problemele noastre au pălit însă în faţa situaţiei familiei la care am ajuns. Cei doi soţi locuiesc într-o casă, care, privită de la distanţă, pare părăsită, Tencuiala căzută, geamurile sparte completate cu cârpe, întunericul, frigul şi umezeala alcătuiesc un tablou sumbru. Cei doi soţi nu au nici un venit, iar sărăcia le este tovarăş de viaţă. Disperarea şi resemnarea se citeşte pe chipul lor. Femeia are probleme de sănătate, dar de unde bani să-şi cumpere medicamente?

Am găsit-o în pat, învelită cu o plapumă peste care se afla un covor. Vă asigur că nu am văzut în viaţa mea aşa ceva. Mi s-a rupt sufletul să văd la ei atâta neputinţă, suferinţă şi amar. Şi m-am întrebat unde sunt oamenii cu suflet bun din această comunitate, cum de este posibil ca în secolul XXI să existe familii care să trăiască în asemenea condiţii, fără ca membrii comunităţii să reacţioneze?

Oare pandemia asta a anulat orice urmă de bunătate din noi, de nu mai reuşim să vedem suferinţa celor de lângă noi? Înclin să cred că da. Am ajuns la această familie însoţit de primarul comunei, care a promis că o va ajuta cu un alt spaţiu de locuit, cu condiţia să le asigurăm noi o sobă şi alte bunuri. Am promis că îi vom ajuta, aşa cum am fost alături de multe familii aflate în nevoie.

Noi suntem la datorie, dar a venit timpul să beneficiem şi de sprijinul asistenţilor sociali, asistenţilor comunitari care să treacă din casă în casă şi să vadă care bătrân sau familie are nevoie de ajutor constând în lemne, o mâncare caldă, medicamente, câteva haine în plus sau chiar de o vorbă de încurajare.

Totodată, avem nevoie de sprijinul tuturor oamenilor cu suflet mare care cred în puterea faptelor bune. Vă rog să ne fiţi alături în continuare pentru că există multe familii lovite de suferinţă, sărăcie, disperare, boli, familii care au nevoie de noi!

Dumnezeu să vă răsplătească înmiit toate faptele bune! Dacă si dumneavoastră doriți sa ne dați o mana de ajutor puteți dona cât de puțin aici:

IBAN-ul contului curent in LEI deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO03BTRLRONCRT0530156401.

IBAN-ul contului curent in EUR deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO50BTRLEURCRT0530156401.

IBAN-UL contului curent in GBP deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO08BTRLGBPCRT0530156401.

Codul Swift BTRLRO22. Vă mulțumesc!”






 

 

 

Spune-ne opinia ta