Apel umanitar al unui pompier, pentru sprijinirea unei familii a cărei locuință a fost distrusă de flăcări

Plutonierul major Gheorghe Maliujenco este pompier în cadrul Detașamentului din Dorohoi, dar mai presus de orice este om. Nu a rămas indiferent la drama familiei care locuia cu chirie în casa de pe strada Sorin Dumitraș din municipiul Dorohoi, care a fost distrusă în urma unui incendiu, vineri după-amiază.

În momentul izbucnirii incendiului, produs după ce un adult a încercat sa aprindă focul în sobă cu benzină, în locuință erau cinci copilași și doi adulți. Copilașii au fost scoși din interior până la sosirea forțelor de intervenție. Preventiv, au fost transportați la spital. După ce medicii s-au asigurat că nu au avut de suferit de pe urma incendiului, au fost lăsați sa plece acasă, informează reprezentenții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

 

Numai că, pentru ei, „acasă” nu mai există. Au ramas doar cu hainele de pe ei.

Am văzut pe Facebook postarea colegei noastre de la Poliția de Frontieră, Simona, și am decis să îi ajut. Le-am dus pături, covoare, haine și alimente. Fac apel la toți cei care pot să ajute, să le întindă o mână de ajutor. Au mare nevoie de sprijin. Au nevoie de haine, mobilier, electrocasnice, paturi, perne, alimente și tot ce este necesar unei familii ca să ducă o viață normală”, explică ofițerul.

Copiii familiei sunt un băiat de 3 ani și patru fete cu vârste între 7 și 14 ani.

Cei care doresc să ajute, o pot face prin contactarea mamei, la numărul 0756671969.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Buletinul cu cip complică viața românilor: Cetățenii, obligați să aducă dovada domiciliului la ghișeu. Nu există cititoare!

Thursday, 27 November 2025

Aproape 900.000 de români au ales până acum să treacă la noul card de identitate electronic, un act de dimensiunea unui card bancar care promite securitate sporită și acces la servici...

Patru trenuri CFR Călători vor purta nume simbolice de Ziua Națională a României!

Thursday, 27 November 2025

Patru dintre trenurile care vor circula pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, vor purta nume simbolice inspirate de personalități marcante ale vremii, contribuind astfel la evocarea ...

Acțiune a Poliției Locale Botoșani împotriva parcărilor ilegale!

Thursday, 27 November 2025

În intervalul 24 – 26 noiembrie 2025, polițiștii locali au acționat în conformitate cu prevederile legale ale HCL nr. 292/2017 și ale OUG nr. 195/2002, și au aplicat un număr t...