Articolele autorului Stiri Botosani
A pus mâncarea pe foc și a adormit. S-a trezit cu pompierii în casă! (Foto)
Incidentul s-a produs, joi seara, într-un apartament situat la etajul doi al unui bloc de pe Aleea Parcului, din municipiul Botoșani. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt ...
La un pas de nenorocire: Mașină răsturnată pe cupolă, șoferul a scăpat ca prin minune! (Foto)
Accidentul a avut loc pe raza localității Dângeni. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere și modul de desc...
Activități preventive în sistem integrat, desfășurate de specialiștii de la Antidrog cu elevii Colegiului Economic „Octav Onicescu” Botoșani! (foto)
Cei 120 de elevi participanți la activități au discutat împreună cu specialiștii antidrog și polițiștii despre planurile lor de viitor și despre modalitățile în care aceste obie...
Dramaturgi de toate vârstele, așteptați să participe la Festivalul-Concurs de Creație și Interpretare a Piesei de Teatru într-un Act „Mihail Sorbul”!
Desfășurat o dată la doi ani, festivalul își propune prin ambele secțiuni – creație și interpretare - descoperirea și promovarea talentelor dramaturgice în rândul amato...
Valeriu Iftime, PNL: „Stau și mă întreb: Totuși, cine a condus județul ăsta?” (Video)
„Una din întrebări a fost direcția în care se îndraptă județul Botoșani, dacă este una bună sau greșită. Sigur că e neplăcut să afli că 80% dintre botoșăneni spu...
Invitatul de la Știri: Constantin Bogdan Fedor, polițist în cadrul IPJ Botoșani, Departamentul de Criminalistică! (video)
În cadrul celei mai recente emisiuni Invitatul de la Știri l-am avut prezent pe Constantin Bogdan Fedor, polițist în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Departamentul...
APIA Botoșani: Anunț în atenția fermierilor privind agricultura ecologică!
Fermierii cu angajamente în desfăşurare M11 nu pot accesa Clauza de revizuire în 2024. În C 2024, se pot deschide angajamente noi în cadrul intervenţiilor DR-04 / D...
(P) Sabrini Exclusive Diamonds - Ofertă Unică la bijuteriile cu Diamante Naturale (foto)
Cu toții am auzit că Diamantele Naturale sunt pentru totdeauna, dar puțini înțeleg pe deplin ce înseamnă acest lucru. Dincolo de strălucirea lor, diamantele naturale sunt simboluri u...
Tineri din Botoșani dispăruți fără urmă, după ce au plecat la muncă în Italia! (foto)
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea a doi tineri, de 29 și 23 de ani, ambii din municipiul Botoșani, care au părăsit în mod voluntar domiciliul, în dat...
Schimbare majoră pentru diplomele de absolvire emise de facultățile din întreaga țară!
În premieră, vor avea un element distinct care să le permită să fie mai vizibili și pentru angajatorii din străinătate. Este un pas extrem de important în procesul digitalizării. ...
Scriitorul Corneliu Filip își lansează două cărți la Botoșani!
Muzeul Județean Botoșani găzduiește sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 11.00, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchianˮ, lansarea volumelor Secvențe botoșănene peste decenii (1982-2022...
Botoșănean de 19 ani urmărit prin INTERPOL, adus în țară și încarcerat!
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri Botoșani au identificat locul în care se afla tânărul de 19 ani, din municipiul Dorohoi, p...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 2.97 secunde