Dar din dar se face rai: Copiii de la Pedagogic au dăruit altor copii cadouri de Crăciun! (Foto)

În spiritul sărbătorilor de iarnă, elevii clasei Pregătitoare C – Step-by-Step, de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani, îndrumați de prof. înv. primar Alexa Lorena și prof. înv. primar Musteață Diana, au desfășurat o activitate cu profund caracter educativ și umanitar.

Copiii au pregătit cu multă bucurie, chiar în clasă, pachete destinate copiilor de la Grădinița din satul Cerchejeni.

Micii elevi au dus personal aceste daruri, prilej cu care au colindat, au interacționat cu alți copii și au descoperit școala și comunitatea dintr-o perspectivă diferită, plină de emoție și empatie. Activitatea a reprezentat o lecție de viață valoroasă, în care copiii au înțeles că bucuria de a dărui este mai mare decât bucuria de a primi.

Demersul educativ a fost completat de participarea copiilor la concertul caritabil organizat de Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, unde cei mici au trăit emoția unui eveniment artistic dedicat sprijinirii celor aflați în nevoie.

Prin aceste activități, elevilor li s-a insuflat duhul solidarității, al generozității și al bucuriei de a face bine, valori esențiale pentru formarea lor ca viitori cetățeni responsabili și empatici.





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...