Articolele autorului Stiri Botosani
Trei tineri din Bacău au venit să vândă bunuri în Botoșani. Întâlnirea cu polițiștii botoșăneni le-a schimbat planurile
Marți, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Frumuşica, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 19 ...
Un tânăr a provocat un accident, după ce a urcat băut la volan
Miercuri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Dorohoi, au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe Bulevardul Victoriei a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar condu...
Trăim vremuri istorice în evoluția planetei! Octombrie 2019 a fost cea mai caldă lună octombrie înregistrată vreodată!
Luna trecută a fost cea mai caldă lună octombrie înregistrată vreodată, potrivit datelor publicate, marţi, de către Serviciul de monitorizare a schimbărilor climatice din Uniunea Europea...
Încă un contrabandist din Trușești ajunge la închisoare!
O aventură incredibilă în piața contrabandei de la Botoșani s-a sfârșit, cum era normal de altfel, la închisoare. Toate spaimele, frica de a nu fi prins de polițiști, nopț...
Tâlhari de mici, consemnați de instanță la arest la domiciliu!
Mai mulți minori de la Dorohoi sunt cercetaţi de polițiști pentru infracţiuni de furt şi tâlhărie, în timp ce instanța a decis arestarea la domiciliu. La data de 05.11.2019, ins...
Directorul teatrului din Botoșani, Traian Apetrei: Costurile lucrărilor la Teatrul ”Mihai Eminescu” vor ajunge la greutatea sa în aur?
Scandalul din jurul Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani pare să nu se mai termine niciodată. Lucrările au început în urmă cu ani de zile, au fost trenate, au fost a...
FC Botoșani - FCSB! Tot ce trebuie sa știi dacă intenționezi să mergi la meci
FC Botoșani și FCSB se întâlnesc sâmbătă, de la ora 20:30, pe Stadionul Municipal, într-o partida pe care botoșănenii speră să o joace cu casa închisă. Prețu...
Mihai Țurcanu în cărți să preia șefia ANSVSA
Mihai Țurcanu, fost europarlamentar, trimis în Parlamentul European de PNL Botoșani, este tot mai aproape de a prelua șefia ANSVSA pentru a doua oară în carieră. De profesie med...
Câștigătorii campaniei "Dă șansă vieții!"
Așa cum am promis, am extras primii 10 câștigători, donatori de sânge din campania "Dă șansă vieții!" Aceștia sunt: 1. Andrei Andreea; 2. Mandache Alin; 3. Panțiru...
(P) Comunicat PSD: Ipocrizie, fără margini din partea primarilor PNL! Încep să se laude cu obiectivele de investiții din Botoșani, finanțate de Guvernul PSD!”
(P) Comunicat PSD: Parlamentarul social-democrat Costel Lupașcu atrage atenția asupra duplicității limbajului folosit de reprezentanții liberalilor din județul Botoșani cu privire la investi...
Momente de groază pentru familia unui copil din Leorda: micuțul a fost mușcat de calul din gospodărie
Familia unui copil de numai şase ani din Leorda a trecut prin momente de groază în momentul în care acesta a fost muşcat de calul din gospodăria familiei. Incidentul a avut loc la începutul ...
Dacă nu știați: a fost o vreme când italienii migrau în țara noastră și făceau munca grea pe care românii refuzau să o facă!
Un articol scris de italianca Ștefania Conti și publicat de Moondo, prezintă pe scurt printre alte aspecte istoria migrației italiene în România și pune accent pe asemănările cu cee...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.86 secunde