Raluca Curelariu, candidata Alianței Dreapta Unită la primăria Botoșani, cel mai activ si implicat consilier în mandatul 2020-2024!

Fără a exagera, consilierul USR Raluca Curelariu a fost cel mai activ ales local al legislativului ce va fi schimbat în urma alegerilor din 9 iunie. Aceasta a făcut, în cele 41 de ședințe ordinare, peste 100 de interpelări și a avut alte câteva sute de intervenții și amendamente la proiectele de hotărâre, prin care a exprimat sesizările făcute de botoșăneni sub diverse forme sau a propus soluții la problemele constatate în Municipiul Botoșani.

Cele câteva sute de interpelări și intervenții făcute de Raluca Curelariu au vizat neregulile în ceea ce privește alocarea locuințelor sociale, amenajarea de noi parcări, împiedicarea speculei cu locurile de veci, nivelul prea mare al taxelor și impozitelor, transparentizarea concursurilor pentru funcții publice, abonamentele la transportul în comun, modificări ale infrastructurii rutiere pentru a-i ajuta pe șoferi și a-i proteja pe pietoni, îmbunătățirea condițiilor din piețele orașului și multe altele.

 

Lupta constantă cu refuzul PSD și PNL de a moderniza Botoșaniul

Prin intermediul Ralucăi Curelariu, USR a depus proiecte de hotărâri de consiliu local prin care se dorea un municipiu mai curat, mai sigur și implicit mai modern. In plus, USR a luptat cu mafia din primărie si din administrația publică botoșăneană și a cerut semnarea unui protocol de colaborare cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) ce ar fi prevăzut ca subiectele la concursurile de angajare să fie trimise de ANFP cu câteva minute înainte de organizarea efectivă a probelor scrise, astfel reducându-se posibilităţile de încălcare a legii și cumetriile din primărie.

Propunerile făcute de candidatul USR la primărie ar fi adus un mare beneficiu orașului dar PSD împreună cu PNL a refuzat constant să aprobe proiectele USR  și implicit a refuzat orașului șansa de a se dezvolta, doar pentru că nu erau proiectele lor, considerând Consiliul Local doar un teren de joacă de unde să câștige electorat.

În ciuda unei rezistențe feroce din partea celor două partide care țin orașul în subdezvoltare de peste 20 de ani, candidatul la primărie Raluca Curelariu a reușit să arate că se poate schimba calea Botoșaniului. După luni și chiar ani de insistență, o parte dintre propunerile USR au fost puse în practică. Iată câteva dintre acestea:

Inițiativă USR – programarea online la Serviciul de Evidență a Populației, implementat  după numeroase reveniri.

Inițiativă USR - instalarea  semafoarelor inteligente menite să fluidizeze traficul şi să elimine din blocajele ce apar pe două dintre arterele municipiului. Inițiativa a avut de așteptat peste un an și jumătate până la implementare.

Inițiativă USR -  extinderea facilităților oferite de Parcul de Agrement Cornișa: aparate de fitness în aer liber și biciclete de închiriat pentru adulți și copii, astfel că botoșăneni impreună cu copiii lor  se pot plimba cu bicicleta chiar dacă nu pot să își cumpere una

Adevărata transparență se demonstrează

Activitatea Ralucăi Curelariu din acești ani poate fi verificată foarte ușor prin consultarea presei locale, întrucât aceasta a avut în acești trei ani și șase luni sprijinul mass-mediei locale. Totodată, în întreaga perioadă, Raluca a păstrat constant legătura cu cetățenii municipiului prin intermediul grupurilor inițiate și administrate de ea, toate problemele acestora fiind transpuse în interpelări și amendamente făcute în CL.

USR Botoșani și Alianța Dreapta Unită știu că în Consiliul Local Botoșani este nevoie de mai mulți aleși locali așa cum Raluca Curelariu a fost în acești ani, și, cu siguranță, municipiul reședință de județ are nevoie de un alt fel de primar, decât cei care au pus frână după frână în dezvoltarea acestei zone. Raluca Curelariu poate și va fi un alt fel de primar.

Votul tău poate să-i dea șansa să arate ce fel de administrație este necesară pentru Botoșani.

Votează și scapă-ne de incompetență și lene! Votează Raluca Curelariu și Alianța Dreapta Unită la Primăria Botoșani și Consiliul Local Botoșani!

Schimbă Calea Botoșaniului!

(Material comandat de către partidul Uniunea Salvați România, parte a Alianței electorale Alianța Dreapta Unită CMF 21240009)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneanul Iustin Scripei, câștigătorul Cupei României de Tineret la „sportul cu papion”- Snooker!

astăzi, 08:00

În perioada 30-31 august, Sibiul a fost gazda primei ediții a Cupei României de Tineret la snooker, desfășurată la Elite Snooker Club, localizat pe Strada Ștefan cel Mare, nr. 195. ...

DEFINITIV: Pedeapsa primită de femeia din Botoșani care și-a aruncat copiii de la etaj

astăzi, 07:35

Femeia din Botoșani, mama a doi băieți, care în august 2023 a încercat să se sinucidă și și-a aruncat copiii de la etaj, a primit 19 ani de închisoare pentru omor calificat. S...

Cine poate asta, în timp de şapte minute? (Foto, Video)

astăzi, 07:15

Cine poate, timp de sapte minute, sa calce o camasa, sa manance o paine si sa se culce cu o femeie? NEAMTUL: se apuca cu grija si calca camasa, dupa care vede ca nu mai are timp, musca o data din p...