PSD Botoșani, Lucian Trufin: „Unitățile medicale mobile vor aduce cabinetul medical la fiecare botoșănean acasă”

Candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani, Lucian Trufin spune că proiectul său de a utiliza caravane medicale mobile de screening pentru evaluarea stării de sănătate și pentru prevenirea bolilor cronice în rândul copiilor, al vârstnicilor și al persoanelor vulnerabile din mediul rural va ajuta în primul rând la depistarea în fază incipientă a diverselor afecțiuni fără a fi necesară deplasarea acestora.

„Consiliul Județean va achiziționa unități medicale mobile prin care va aduce cabinetul medical la fiecare botoșănean acasă. Unitățile medicale mobile se vor deplasa cu personal medical și cu materialele necesare în localitățile din județ, unde vor realiza analize medicale specifice copiilor și vârstnicilor. În acest fel se va face o evaluare a stării de sănătate a copiilor și vârstnicilor și care va ajuta să prevină anumite boli și afecțiuni, înainte de agravarea lor. Prevenind bolile, reducem costurile cu spitalizarea și cu alte medicamente scumpe. Iar cel mai important vom avea copii sănătoși și vârstnici cu o stare de sănătate mai bună”, a explicat Lucian Trufin.

Proiectul „Unități medicale mobile” face parte din „Programul 10 pentru Botoșani” propus de candidatul PSD pentru Consiliul Județean, senatorul Lucian Trufin.

(Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...