Incidente electorale la Botoșani - Sesizări primite la nivelul MAI!

În continuare, o atenție deosebită va fi acordată soluționării cu celeritate a sesizărilor care au legătură cu alegerile.

Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional, care monitorizează și coordonează misiunile legate de alegeri, la nivelul județului Botoșani, până la acest moment,  au fost primite patru sesizări de posibile incidente electorale, toate fiind în curs de verificare.

Acestea privesc continuarea propagandei electorale, fotografierea buletinelor de vot și comercializarea de alcool în proximitatea secțiilor de votare.

Pentru orele următoare, efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor continua misiunile de menținere a siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare, pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.

Pentru siguranța tuturor participanților la trafic, polițiștii rutieri sunt prezenți pe arterele rutiere din județ, cu autospeciale dotate cu aparate radar, etilotest și pentru depistarea substanțelor interzise.

În continuare, o atenție deosebită va fi acordată soluționării cu celeritate a sesizărilor care au legătură cu alegerile.

Comunicat de presă - Centrul Județean de Comunicare Botoșani

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...