Pentru că partidul locomotivă al Alianței Dreapta Unită a fost și este un partid al tinerilor, listele de candidați pentru alegerile de pe 9 iunie abundă în botoșăneni de până în 35 de ani ce s-au înscris în bătălia pentru modernizarea județului. USR a atras tineri absolvenți de facultate, master sau liceu, iar lor li s-au alăturat membri ai PMP și FD, la fel de tineri și determinați să schimbe clasa politică ce și-a demonstrat în toți acești ani (in)competențele.
Eusebiu, Răzvan, Dan, Larisa sau Corina sunt câțiva dintre candidații tineri ce se bucură de încrederea colegilor de partid, dar și de susținerea multora dintre camarazii de generație.
Eusebiu și Răzvan, spre exemplu, sunt candidații Alianței Dreapta Unită pentru primăriile orașului Flămânzi și comunei Răchiți.
În vârstă de 30 de ani, Eusebiu Ilie Iftode a dovedit deja că tinerii pot aduce un suflu nou politicii locale, fiind de departe cel mai activ consilier local al orașului Flămânzi în cei trei ani și jumătate de mandat. Absolvent al Facultății de Inginerie Alimentară din Suceava, Eusebiu a completat studiile cu două masterate și un program în Managementul spitalicesc la Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate. El este actualmente director național de vânzări la una dintre firmele de top din regiunea Moldovei. Eusebiu a dus o luptă continuă pentru modernizarea Flămânziului, oprind ilegalitățile administrației și rezolvând problemele comunității.
Răzvan Filote are 29 de ani și, fără trecut politic, a decis să-și asume o candidatură pentru primăria comunei natale. Un tânăr iubit de comunitate grație apropierii sale de biserică, ancorat în tradițiile satului, dar care, în același timp, privește încrezător spre viitorul modern al comunei. Răzvan crede într-o administrație transparentă, care păstrează un dialog deschis cu cetățenii și care lucrează doar în slujba acestora.
Dan Sandu candidează pentru Consiliul Județean Botoșani. Are 24 de ani și este președintele USR Tineret Botoșani. A absolvit Facultatea de Informatică la UBB Cluj și un master în domeniul relațiilor internaționale la Bruxelles. S-a întors în Botoșani după terminarea studiilor pentru că e convins că lupta pentru o Românie modernă este lupta generației lui.
"Oamenii care conduc acum acest județ îl conduc doar din inerție. Ei nu cred, de fapt, în potențialul său. Sunt învechiți și blocați în trecut. S-au resemnat că Botoșaniul este subdezvoltat și nu vor să facă nimic în legătură cu asta. Eu cred în viitorul modern al Botoșaniului, dar pentru a schimba calea județului este nevoie de oameni noi", ne-a declarat Dan, cel care, în Consiliul Județean vrea să lupte împotriva nepăsării și corupției generalizate a vechii clase politice și să aducă normalitatea europeană: dezbaterea și transparența, competența, munca pentru interesul public.
Larisa Ionela Lupu, are 24 de ani, este absolventă a Liceului Tehnic ”Gheorghe Asachi” și deja a lucrat ca agent de vânzări, operator și inspector de muncă. O persoană ambițioasă și muncitoare, Larisa candidează pentru un mandat de consilier local la Bălușeni. Își dorește ca și în comuna ei să pătrundă civilizația cu tot ce presupune aceasta: apă, canalizare, iluminat public, spații de joacă.
Corina Ștefan are 27 de nuani și s-a înscris în cursa pentru consiliul local din Vorniceni. Frumoasă și deșteaptă, tânăra își dorește o schimbare în bine pentru comunitatea sa și știe concret de ce este nevoie: de spații de recreere pentru tineri și vârstnici, de asfaltarea drumurilor și de servicii medicale de nivelul secolul XXI.
Zecile de tineri de pe listele Dreptei Unite din Botoșani așteaptă votul tău pentru a aduce schimbarea de care Botoșaniul are nevoie.
Dă-le o șansă reală în lupta lor cu viciile clasei politice PSD-PNL: corupția, clientelismul și inerția!
Votează Dreapta Unită pe 9 iunie!
Schimbă Calea Botoșaniului!
(Material comandat de către partidul Uniunea Salvați România, parte a Alianței electorale Alianța Dreapta Unită CMF 21240009)