Poliția Locală (PL) și Direcția de Urbanism - Serviciul Patrimoniu au efectuat, în luna martie, o serie de verificări privind afișajul stradal din municipiul Botoșani. În urma controalelor, au fost identificate 40 de amplasamente pe care erau montate panouri publicitare neautorizate, se arată într-un comunicat emis de PL.
Potrivit sursei citate, pentru amplasamentele respective, societățile verificate nu dețin un titlu legal asupra terenului ocupat. De asemenea, panourile publicitare sunt montate în zona restricționată, reglementată de Consiliul Local.
„Societățile deținătoare de panouri publicitare, amplasate pe teritoriul administrativ al municipiului Botoșani, în zone restricționate, au fost notificate în anul 2021 de către Primăria municipiului Botoșani să procedeze la dezafectarea panourilor și aducerea terenului la starea inițială, dar nu s-au conformat celor dispuse.
Având în vedere prevederile art. 33 din Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcție, actualizată, cu modificările și completările ulterioare, urmare celor constatate, cele două structuri (Biroului Disciplina în Construcții și Serviciul Patrimoniu) au întocmit documentația necesară în vederea emiterii Dispoziției Primarului pentru dezafectare pe cale administrativă a panourilor amplasate ilegal”, se arată în informarea Poliției Locale.