Zece străzi din municipiul Botoșani, reabilitate de Compania Națională de Investiții

Sub coordonarea primarului Cătălin Flutur, municipalitatea botoșăneană a înaintat Companiei Naționale de Investiții (CNI) documentația completă în vederea promovării unor investiții care implică reabilitarea și modernizarea unui număr de zece străzi din Botoșani, anunță Cabinetul Primarului.

Potrivit sursei citate, pe lista investițiilor care vor fi realizate cu fondurile guvernamentale gestionate de CNI se numără străzile Alexandru cel Bun, Crinilor, Humăriei, I.L. Caragiale, Iuliu Maniu, Mărăști, Muncel, Popăuți, Poșta Veche și Aleea Gheorghe Hasnaș din municipiu.

„Spre deosebire de perioada guvernării PSD, când, cu o singură excepție, toate proiectele de reabilitare a străzilor orașului înaintate la CNI de municipalitatea botoșăneană au fost respinse, de această dată primarul Flutur este convins că investițiile propuse către Compania Națională de Investiții vor fi tratate profesionist, adică vor fi aprobate, finanțate și realizate”, a transmis Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nu avea voie să se apropie de soție, dar a încălcat ordinul și a ajuns în arestul Poliției!

astăzi, 18:08

La data de 27 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, din comuna T...

A fost anunțat când va avea loc cel mai iubit festival de tradiții din Botoșani, aflat la ediția cu numărul 51!

astăzi, 17:15

Pe 20 decembrie 2026, municipiul Botoșani va deveni din nou locul de întâlnire al datinilor, obiceiurilor și comunităților care păstrează vii tradițiile sărbătorilor de iarnă. ...

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...