VIDEO: Utilaje de deszăpezire de 80.000 de euro cumpărate de Urban Serv. „Suntem pregătiți pentru prima intervenție”

VIDEO: Utilaje de deszăpezire de 80.000 de euro cumpărate de Urban Serv. „Suntem pregătiți pentru prima intervenție”

Parcul auto al Urban Serv, societatea de salubrizare a municipiului Botoșani, a fost suplimentat cu trei utilaje de deszăpezire în valoare de 80.000 de euro. Compania este pregătită pentru intervențiile specifice sezonului rece, afirmă edilii orașului.

„Dorim să prezentăm echiparea societății Urban Serv, care are contract cu Primăria pentru serviciile de salubrizare, și ne pregătim pentru sezonul rece, pentru a nu fi luați prin surprindere, ca să folosesc o expresie pe care nu dorim să o auzim în acest sezon. Apreciez determinarea societății pentru a oferi servicii mai bune pentru botoșăneni și au făcut acest lucru prin achiziția a trei utilaje, într-un cuantum de 80.000 de euro, utilaje care vor deservi atât pe partea de carosabil, cât și pe partea de trotuare. Aceste utilaje au completat achizițiile din anii precedenți. Pe viitor, ne dorim să acționăm într-un timp mai scurt, să scurtăm acești timpi de reacție. În acest sens, am îmbunătățit parcul auto al Urban Serv. Aceste utilaje pot fi adaptate și pentru sezonul cald, când le vom folosi la salubrizare, la colectarea deșeurilor din municipiul Botoșani”, a declarat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

„Ultimele anotimpuri de iarnă au fost mai blânde. Cu toate acestea, ne pregătim din timp. Investițiile pe care le facem, le facem gradual. În acest  an, am încercat să reîmprospătăm parcul auto. Am început cu utilajele care deservesc capacitatea de încărcare a deșeurilor, apoi am trecut pe salubrizare, pentru ca anul acesta să încercăm să diversificăm parcul auto privind deszăpezirea, mai ales că anul trecut Urban Serv a câștigat un nou contract de salubrizare pe o perioadă de cinci ani”, a precizat viceprimarul Bogdan Buhăianu, fost manager al Urban Serv.

Stocul de material antiderapant aflate în gestiunea Urban Serv constă în 1.600 de tone de sare, 20 de tone de nisip și 10,7 tone de clorură de calciu. „Suntem pregătiți pentru prima intervenție, dacă va fi cazul, astfel încât să avem un oraș accesibil”, a afirmat Cosmin Andrei.

Cele trei utilaje de deszăpezire sunt achiziționate din profitul companiei de salubrizare. În total, societatea deține 12 autospeciale de intervenții specifice sezonului rece.

 

 

 





 

 

Spune-ne opinia ta