Unitatea de Asistenta Medico-Sociala Mihaileni va primi peste 15 miliarde lei vechi, pentru reabilitarea cladirii!
Stiri Botosani Thursday, 21 January 2010 Administrație"Luni sunt chemat sa semnez contractul de finantare, dupa care noi vom declansa licitatia pentru atribuirea lucrarilor. Acum s-a ajuns la etapa contractului de finantare, dar pana aici ne-am chinuit. A trebuit sa facem studiu de fezabilitate, sa-l sustinem, am fost supusi evaluarilor pentru conformitate si al evaluarilor tehnico-economice, dupa care am facut proiectul tehnic", a declarat Mihai Tabuleac, presedintele CJ Botosani.
Evaluarile acestui obiectiv au avut loc la inceputul lunii noiembie, iar presedintele CJ se astepta ca la maximum doua saptamani dupa ce a fost efectuata vizita in teren de catre reprezentntii Agentia de Dezvoltare Regionala sa se incheie si contractul de finantare.
"A fost vizita in teren si eu personal ma asteptam ca la o saptamana, doua, sa incheiem si contractul de finantare. Din pacate, de abia acum a intervenit acest demers, cu o intarziere de cel putin doua luni de zile. Din momentul semnarii contractului de finantare, avand sursa bugetara asigurata, suntem in masura sa atribuim lucrarea si sa ne ocupam de constructia propriu-zisa. De luni nu mai depindem de factori externi", a spus presedintele CJ.
Un document asemanator spera Mihai Tabuleac sa primeasca din moment in moment de la Agentia de Dezvoltare Regionala Piatra Neamt, dar pentru un alt obiectiv propus pentru investitii cu bani europeni, fiind vorba de reabilitarea Casei Ventura, care necesita o finantare de aproximativ 100 miliarde lei vechi.
"De asemenea, e o problema de ore, de zile, pana cand vom primi acelasi document si pentru reabilitarea Casei Ventura. Noi am mers in paralel cu aceste doua proiecte, exact in aceeasi zi cand a fost vizita in teren la Mihaileni a fost si vizita la Casa Ventura. Pentru ambele obietive, daca semnam contractele de finantare si imediat intram in procedura de licitatie, lucrarile ar trebui sa inceapa in primavara, nu as putea sa evaluez cat timp vom consuma pe solutionarea contestatiilor", a precizat presedintele CJ.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!
În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...
COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...
Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!
Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.17 secunde