Un minister al Guvernului Dăncilă mută Rădăuțiul în județul Botoșani!

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice gafează în stilul cu care atât de mult ne-a obișnuit șefa Guvernului. Probabil munca peste măsură sau, dimpotrivă, lipsa cunoștințelor temeinice de geografie, au făcut ca pe pagina oficială de Facebook a instituției să apară o postare care, nici mai mult, nici mai puțin, mută Rădăuțiul - din județul Suceava - în județul Botoșani. 

Astfel, în postarea cu privire la proiectele derulate și contractele încheiate prin Programul Operațional Regional apare menționat faptul că „în Rădăuți, jud. Botoșani” va fi reabilitată Şcoala Gimnazială Specială "Sfântul Stelian", unitate care "oferă încă din 1991 educație, îndrumare și ocrotire celor peste 150 de elevi cu diferite forme de dizabilități, înscriși la unitatea de învățământ". De amintit că, în județul Botoșani, există o instituție de învățământ dedicată de asemenea persoanelor cu dizabilități și care, conicidență, are același ocrotitor - Liceul Tehnologic Special "Sfântul Stelian". 

Chiar dacă postarea a fost făcută publică în urmă cu aproape 20 de ore, nimeni nu a remediat greșeala.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

astăzi, 20:38

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

astăzi, 19:52

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

astăzi, 19:45

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...