Trei străzi din municipiu modernizate cu fonduri europene

Reprezentanții municipalității botoșănene, au depus în cadrul Programului Operațional Regional POR 2014-2020, pe Axa prioritară 9, în vederea sprijinirii regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban. În cadrul acestui proiect a fost selectată pentru finanțare asfaltarea străzilor Izvoarelor, Vâlcelei și Zimbrului din spatele Cartierului Împărat Traian. “Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea infrastructurii rutiere pentru cel puțin 3 străzi în 3 ani, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții populației, creșterea coeziunii sociale și îmbunătățirea mediului de viață din zonele respective”, se arată în Raportul de Specialitate, propus consilierilor locali spre aprobare. Una din condițiile necesare semnării contractului de finanțare o constituie promovarea unei hotărâri a deliberativului local de aprobare a proiectului de finanțare nerambursabilă și a cheltuielilor legate de acesta, potrivit Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor. Bugetul proiectului în forma aprobată de finanțator are o valoare de 6.176.914 milioane de lei, valoarea eligibilă fiind de le 6,042 milioane de lei, cofinanțarea asigurată de UAT Botoșani fiind de 123.324 mii lei, sumele reprezentând cheltuieli conexe – neeligibile ce pot apărea pe durata implementării proiectului.

 

Spune-ne opinia ta