Lidera CJ: „Lucrările la drumul strategic avansează pe toate tronsoanele” (video)

Lucrările de reabilitare și modernizare a „drumului strategic” din Botoșani avansează pe toate loturile sale, a afirmat, luni, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean (CJ), Doina Federovici.

„Lucrările la drumul strategic avansează pe toate tronsoanele, fiind un plin șantier. Constructorii au înțeles mesajul nostru și au toată determinarea necesară de a termina aceste lucrări cât mai repede. Se va lucra atât timp cât vremea o va permite, iar ei au promis că până la scăderea temperaturilor vor finaliza lucrările de structură pe aproape întreaga suprafață a drumului care face obiectul modernizării”, a anunțat lidera CJ.

Potrivit oficialului, la jumătatea săptămânii trecute, pe lotul III, între comunele Lunca și Todireni, a fost realizat un tronson experimental având lungimea de 1 kilometru.

„S-au turnat toate straturile de structură plus primul start de asfalt. Acesta este un sector experimental și nicidecum nu așa va arăta drumul. Scopul acestui sector a fost de a se optimiza soluțiile tehnice. Au fost în control atât specialiștii de la Inspectoratul Tehnic în Construcții, dirigintele de șantier pentru ca împreună cu proiectantul, constructorul să optimizeze soluțiile tehnice din cadrul acestui proiect. Vorbim de tipuri diferite de pământ pe parcursul celor 106 kilometri de drum strategic, pământuri care reacționează diferit la trafic și la greutate. De aceea este nevoie să căutăm cele mai bune soluții tehnice, să le adaptăm la profilul diferitelor sectoare de drum, pentru ca în final să avem un drum de cea mai bună calitate”, a explicat Doina Federovici.

„Monitorizăm în permanență, în teren, aceste lucrări. (...) Drumul strategic este prioritatea numărul 1, a mea, în calitate de președinte al Consiliului Județean, și a tuturor factorilor implicați în acest proiect major”, a adăugat coordonatorul CJ Botoșani.

Primul lot al „drumului strategic” se întinde pe o distanță de 29,2 kilometri și începe din comuna Șipote din județul Iași – Rediu – Răuseni – Călărași, la care se adaugă cei aproape 10 kilometri dintre Dângeni și Mihălășeni. Lotul II străbate localitățile Răuseni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești și se întinde pe o lungime de 51,1 kilometri, în vreme ce lotul III parcurge traseul Blândești – Cerchejeni – Sulița – Cheleș – Lunca – Cernești – Todireni, însumând 25,8 kilometri.

Valoarea totală a proiectului este de 475,5 milioane lei, din 158 de milioane lei, adică aproximativ o treime, reprezintă contribuția CJ Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta