Subprefecta Magda Oleniuc preia audiențele din zona Dorohoi

Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituției Prefectului, Irina Siminiceanu, programul de audiențe va fi preluat de unul din noii subprefecți, Magda Oleniuc, care a înlocuit-o pe Laura Cronț.

Audiențele se vor desfășura după același program. Astfel, la Dorohoi, în fiecare miercuri și vineri, în intervalul orar 09.00 - 14.00, subprefectul județului, Magda Oleniuc, va desfășura activitatea de primire în audiență a cetățenilor, în condiții speciale, având în vedere instituirea stării de alertă pe teritoriul țării. Se va respecta distanța socială între vorbitori și a intervalului de timp, respectiv 15 minute, în incinta locației va fi permis unui număr de maxim două persoane pentru aceeași audiență, persoanele care participă la audiență sunt nevoiți să poarte echipament de protecție (mască și mănuși) și după fiecare audiență, spațiul va fi dezinfectat.

Punctul de lucru al Instituției Prefectului Botoșani din Dorohoi funcționează în incinta fostei Bănci Agricole, situate vis-a-vis de clădirea Primăriei Municipiului Dorohoi. Punctul de lucru de la Dorohoi va deservi inclusiv locuitorii din comunele limitrofe.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

astăzi, 18:45

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

astăzi, 18:16

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Proiectil exploziv găsit într-o curte din comuna Unțeni!

astăzi, 17:29

Un proiectil a fost descoperit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Soroceni, comuna Unțeni. Muniția a fost găsită în timpul unor lucrări de săpăt...