Licitație pentru reabilitarea Versantului Pacea. Care sunt obiectivele proiectului

Versantul Pacea va fi reabilitat în baza unei finanţări europene în valoare de 9,4 milioane de lei, venind astfel în completarea Zonei de Agrement Cornișa.

Cosmin Andrei, primarul municipiului, declară că a semnat recent autorizația de construire a acestui obiectiv, fiind întocmită și documentația de execuție a lucrărilor, fiind astfel posibilă procedura de scoatere la licitație a execuției.

„Botoșănenii, care oricum s-au obișnuit să frecventeze această zonă în timpul liber, vor avea astfel la dispoziție un adevărat complex, care va veni în completarea Zonei de Agrement Cornișa. Este un proiect ambițios care va aduce un plus traiului botoșănenilor și va îmbunătăți estetica orașului”, a declarat edilul.

Câteva dintre obiectivele  proiectului „Amenajare Versant Pacea”:

 - Foișoare, grătare cu mobilier, mese picnic, bănci SMART

- Skatepark

- Zonă pentru jocuri de iarnă – pârtie săniuș și tubing

- Loc de joacă pentru copii

- Zonă paintball

- Zonă escaladă

- Piste pentru tir cu arcul

- Căsuțe în copaci

- Zonă tiroliană

- Terenuri de sport – fotbal și baschet

- Labirint

- Alei, pietonale, piste de alergare și pentru biciclete/role.






 

 

 

 

Spune-ne opinia ta