Sprijin din Hunedoara pentru refugiații din Botoșani

Președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Laurențiu Nistor, a promovat o hotărâre de consiliu prin care a fost aprobat un parteneriat cu Societatea Națională de Crucea Roșie, în baza căruia filiala din Botoșani a organizației primește suma de 150.000 de lei pentru ajutorarea cetățenilor ucraineni care intră în România prin punctele vamale Rădăuți-Prut și Stânca.

Prin acordul încheiat, Crucea Roșie se obligă să acorde „tratament, îngrijiri, hrană, adăpost” cetățenilor care fug din fața războiului din Ucraina.

„Îi mulțumesc domnului Laurențiu Nistor pentru decizia pe care a luat-o de a ne veni în ajutor. Empatia față de cetățenii care fug din calea războiului este de apreciat. Greul de abia acum începe, criza umanitară provocată de conflictul din Ucraina capătă dimensiuni, care cu greu pot fi bănuite. Trebuie să rămânem raționali și să fim pregătiți pentru faza a doua, când vor sosi cetățenii ucraineni care au mai puține posibilități financiare și care, cel mai probabil, vor alege să rămână mai mult timp la noi în județ. Vom continua acțiunile de ajutorare a celor care fug din fața războiului și zilele viitoare, cât timp va fi nevoie. Sperăm ca vocea rațiunii să înlocuiască în cel mai scurt timp vocea armelor, să găsim calea spre dialog și să revenim cât mai repede la o viață cât mai aproape de normalitate”, a declarat Doina Federovici, președintele CJ Botoșani.

Autoritățile județene au identificat resursele necesare pentru a interveni alături de instituțiile partenere pentru a face față valului de ucraineni. De asemenea, au fost identificate spații de cazare care vor putea fi puse la dispoziția cetățenilor ucraineni atunci când va fi nevoie, atât la instituțiile subordonate, cât și cu ajutorul primarilor din zonele limitrofe graniței cu Ucraina.

 

Spune-ne opinia ta