Parcarea subterană de la Piața Centrală, din municipiul Botoșani, care la ora actuală este gratuită, este folosită după bunul plac de unii șoferi, care nu țin deloc cont de faptul că perioada în care își pot lăsa autoturismele acolo este limitată.
Directorul societății Urban Serv, Simion Drelciuc, susține că cele două ore sunt cu mult depășite de unii șoferi care își lasă autoturismele chiar și o zi întreagă, în condițiile în care și așa este greu cu găsirea unui loc de parcare în această zonă a municipiului. În plus, unii conducători auto nu respectă nici măcar regulile și parchează după acum apucă.
Drelciuc speră ca situația să se reglementeze odată cu introducerea plății parcării care va fi posibilă după trecerea celor cinci ani de la deschiderea parcării, investiție care a fost realizată cu fonduri europene.
"Deocamdată nu avem pârghiile legale și constatăm că se încalcă și modul de parcare șu durata de staționare. În 2018 expiră termenul de gratuitate și sperăm că va trece spre administrare la Urban Serv, iar prin Hotărâre de Consiliu Local se va stabili o taxă de parcare, iar noi vom putea să facem și toate amenajările și reparațiile la afișajul electronic. Sunt cetățeni care vin la piață și își lasă mașina de dimineața până noaptea. Este greu să îi urmărești pentru că nu există un statut bine definit", a declarat directorul Urban Serv.
Citește și Parcări NESIMTIȚE în parcarea subterană de la Piața Mare: "Asta ține de bunul simț" - FOTO