Şi societăţile Eltrans şi Modern Calor ar putea fi reorganizate, dacă se impune, spune primarul!

Şi societăţile Eltrans şi Modern Calor vor fi supuse unei diagnoze financiare şi dacă în urma acestei analize se va constata că trebuie luate măsuri pentru eficientizarea activităţii, fie comasare, fie reorganizare, acestea vor fi puse în aplicare, a spus edilul şef la municipiului.

Primarul Ovidiu Portariuc a ţinut să precizeze că astfel de analize se fac la toate societăţile subordonate Consiliului Local, nu doar la Locativa şi Urban Serv.

“Marţi am avut referatul de oportunitate şi necesitate. În primă fază, discutăm de Urban Serv şi Locativa, în faza a doua Eltransul şi în faza a treia Modern Calor. Vorbim de diagnoză financiară pe fiecare societate şi în urma diagnozei respective vor rezulta propunerile pentru eficientizare. Că va fi reorganizare, că va fi comasare prin fuziune, că va fi comasare prin absorbţie, vom vedea ce fel de metodă vom adopta. Nu cred că în prezent lucrurile au ajuns la maximum de eficienţă şi trebuie să rămânem la acest nivel. Lucrurile pot să evolueze şi asta se va vedea cât de curând.", a afirmat primarul.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum a ajuns un botoșănean să câștige 100 de euro pe un singur boboc de gâscă! - FOTO

astăzi, 20:01

Botoșăneanul Andrei Ciobanu crește de aproximativ trei ani gâște din rase grele, printre care și gâște din rasa Holmogor. Deși nu vorbește încă despre o fermă comercială, ...

”Regina și Marea”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani - VIDEO

astăzi, 19:09

Pe măsură ce demența îi erodează unei femei capacitatea de a-și exprima viața interioară, soțul și fiica ei se străduiesc să acționeze în interesul ei, căutând echilibru...

IPS Teofan se va afla, săptămâna viitoare, în județul Botoșani!

astăzi, 18:25

Luni, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Cândești, Protopopiatul Dorohoi, ...