Polemicile și discuțiile lansate în spațiul public legate de persoanele care sunt pensionate, în special din sfera domeniului militarizat, și care desfășoară activități și în prezent la nivelul unor instituții publice, a ridicat întrebări și la nivel de municipiu.
Ioan Onuțu este Șeful Poliției Locale și este pensionar militar. Dacă legea propusă de actualul ministru al Muncii, botoșăneanca Raluca Turcan, va fi aprobată, unii dintre pensionarii de lux vor fi nevoiți să aleagă între pensie și jobul de la stat.
“Nu există o lege promulgată în acest sens. Când va fi aprobată vom avea posibilitatea să luăm o decizie. Deocamdată eu sunt mulțumit de activitatea domnului Onuțu. Vom vedea ce va decide legea”, a declarat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
Interpelat în legătură cu acest aspect, Șeful Poliției Locale, Ioan Onuțu a precizat că este o chestiune personală și va lua o decizie în momentul în care va fi legiferat actul normativ.