Schimb acid de replici între prefect și un primar din județ! "Eu fac un test în fața dumneavoastră?"

Moment tensionat, miercuri, la Instituția Prefectului, la o întâlnire la care au participat și primarii din județ, care au primit informații de la specialiști cum să accese fonduri europene în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020.

 

Primarul comunei Pomârla, Dumitru Chelaru, care este și președintele Asociației Comunelor, filiala Botoșani, a reproșat faptul că primăriilor li se pun tot felul de piedici în depunerea proiectelor în vederea accesării unor astfel de fonduri.

La un moment dat, acesta a solicitat de la prefectul Dan Șlincu, prezent la întâlnire, o serie de explicații vizavi de unele prevederi impuse pentru obținerea finanțărilor. 

"A pomenit o colegă de capacitatea financiară. HG 624 arată niște criterii de selecție, Guvernul acesta a făcut niște criterii de selecție. Domnule prefect, ca reprezentant de vază al Guvernului, ne puteți spune prin prisma dumneavoastră ce înțelegeți prin capacitate financiară, pentru că devine un criteriu obligatoriu care ne va spune da sau nu să mergem înainte. Guvernul acesta a dat o Hotărâre, ce înseamnă pentru dumneavoastră asta, că eu nu știu", a spus primarul comunei Pomârla.

Reprezentantul Guvernului a încercat să îi ofere primarului și explicația: "Domnule primar, înțeleg că este un criteriu obligatoriu pe care trebuie să îl respectați, dacă considerați că acest criteriu nu îl puteți duce la îndeplinire până la urma urmei..."

"Nu să îmi spuneți dacă nu pot să îl duc, să îmi spuneți ce înseamnă, domnule prefect", l-a întrerupt Dumitru Chelaru.

După această replică, discuția dintre prefect și Chelaru a fost una pe un ton ridicat. 

"Capacitatea financiară a autorității, ce puteți gestiona dumneavoastră la nivelul primăriei, al autorității administrativ-teritoriale. Eu fac un test în fața dumneavoastră sau care care este treaba?", a spus prefectul.

"Este o formulă, domnule prefect... Pe cine să întreb, pe femeia de serviciu? Vă întreb pe dumneavoastră, că reprezentați Guvernul", a intervenit din nou Dumitru Chelaru. 

"V-am răspuns. V-am explicat ce înseamnă capacitate financiară, nu mai repet", a conchis prefectul, care i-a transmis primarului din comuna Pomârla că poate obține toate aceste informații de la cele două persoane prezente în sală de la Organismul Intermediar Regional POSDRU Regiunea Nord-Est.

Nu este pentru prima dată când primarul din comuna Pomârla îl atacă pe prefectul Dan Șlincu. La scurt timp după învestirea în funcția de prefect, Dumitru Chelaru a spus că Șlincu nu are experiență în administrație. 

 

Spune-ne opinia ta