Șapte oferte și zeci de firme în joc pentru înlocuirea celui mai îngust pod din țară, tranzitat și de botoșăneni!

Pe acest pod nu încap două mașini să treacă, fiind considerat chiar cel mai îngust pod din România.

Concurență aprigă pentru contractul de proiectare și construire a unui pod nou care traversează un canal de scurgere de pe drumul național DN 24C. Podul actual este situat între localitățile Popricani și Cârniceni și este atât de îngust, încât circulația este permisă doar într-un sens, prioritate având mașinile care merg spre Iași.

De altfel, și drumul respectiv este unul cu o platformă mult mai îngustă decât normativul în vigoare (de 9 metri). Între cele două localități sunt trei poduri a căror parte carosabilă abia dacă măsoară 5 metri lățime, motiv pentru care a fost restricționată circulația doar într-un singur sens, alternativ.

 

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a scos la licitație pachetul de lucrări de refacere a primului dintre cele trei poduri, pe sensul de mers dinspre Popricani. Pentru celelalte două a fost organizată o licitație în 2023 pentru realizarea studiilor de fezabilitate, dar contractul nu a mai fost atribuit.

Acest pod este traversat și de botoșăneni, făcând legătura cu municipiul Iași.

Șapte oferte de la 35 de firme

La procedura lansată în martie au fost înscrise nu mai puțin de șapte oferte. Șase asocieri de firme și un ofertant unic concurează pentru contractul estimat la 5,13 milioane de lei – în total, 35 de firme de proiectare și de construcții. Termenul estimat pentru finalizarea evaluării ofertelor este sfârșitul lunii iulie. Odată atribuit contractul, podul va trebui construit în decurs de 18 luni (6 luni proiectare și 12 luni execuția lucrărilor).

Drumul Național 24C începe în intersecția de la Vânători, continuă prin Probota și Bivolari, apoi în județul Botoșani prin Ștefănești până la Rădăuți Prut.

Potrivit Caietului de sarcini care însoțește procedura de licitație, expertiza tehnică a podului situat la km 8 + 750 al drumului, în extravilanul comunei Popricani, a fost categorică: trebuie construit un alt pod. Cel existent a fost construit în 1958, iar lățimea mică „este improprie circulației auto în condiții de siguranță și confort”, scrie Ziarul de Iași.

În plus, „trotuarul de pe partea stângă a podului este distrus în totalitate, parapeții pietonali și direcționali sunt degradați”, iar „podul se încadrează în clasa stării tehnice V – stare critică”, precizează documentul menționat.

Noul pod va avea o lungime de 18 metri și lățimea de 10 metri – din care 9 metri partea carosabilă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trasee ideale pentru plimbarea căruciorului în oraș: unde să mergi și ce să eviți

astăzi, 20:58

Sfaturi pentru o experiență relaxantă și sigură Pentru a transforma plimbarea cu căruciorul într-o experiență relaxantă și sigură, asigură-te că alegi trasee bine întrețin...

Tânăr transportat la spital, după ce a ieșit cu mașina în decor pe un drum național din Botoșani! (Foto)

astăzi, 20:51

Un tânăr de 27 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN 29D, la ieșirea din municipiul Botoșani. În eveniment au...

Adolescenți care ard pentru idei – determinare și creativitate la elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi!

astăzi, 20:07

Pe măsură ce timpul ne albește tâmplele avem tendința de a afirma, nonșalant, că noile generații sunt ”palide”, fără voință și lipsite de ancorarea vie în substanț...

-->