Avalanșă de note de 10 pentru managerii instituțiilor de cultură, un consilier solicită modificarea criteriilor! (Foto, Video)

Managerii instituțiilor de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Botoșani au aflat ce note au primit în urma evaluării activității pe anul 2024. Marea majoritate a directorilor au obținut note de 10, excepție făcând două cazuri cu note de 9,96.

Avalanșă de note de 10 pentru managerii instituțiilor de cultură, un consilier solicită modificarea criteriilor! (Foto, Video)

   Foto: Știri.Botoșani.Ro/Florin Timofte

Dan Doboș, managerul Orchestrei Populare „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă”, a obținut 9,96, iar aceeași notă a fost obținută și de Ersilia Iacob, managerul Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”.

Notele de 10 au fost obținute de Liviu Andronic, managerul Școlii Populare de Artă „George Enescu”, Ala Sainenco, managerul Memorialului Ipotești, Aurel Melniciuc, directorul Muzeului de Istorie Județean și de Iustina Irimia-Cenușă, managerul Centrului Creației.

 

Proiectul de evaluare a managerilor a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Consiliului Județean, fiind supusă votului consilierilor.

Cristi Nistor, consilier județean din partea Partidului Social Democrat (PSD) – Filiala Botoșani, a precizat că ar trebui modificate criteriile de evaluare a managerilor, motivând că în urmă cu trei luni au fost constatate mai multe deficiențe la nivelul culturii botoșănene.

Pe data de 15 ianuarie ați avut o foarte frumoasă dezbatere la Cafeneaua Artelor, cu presă, cu foarte multă lume. Acolo s-au scos în evidență anumite deficiențe ale culturii în județul Botoșani. Unele mai mari, altele mai mici. S-au purtat discuții cu managerii instituțiilor, iar după trei luni avem 10 pe linie. Între 15 ianuarie și ziua de astăzi nu știm exact ce s-a modificat. Este clar că aceste note vin în urma unei evaluări după un algoritm și nu ai cum să ieși. Dar eu cred că ar trebui modificate criteriile, iar contractul de management ar trebui modificat și puse niște criterii smart”, a declarat Cristi Nistor, consilier județean din partea Partidului Social Democrat (PSD) – Filiala Botoșani.

În replică, Valeriu Iftime a declarat că evaluarea este pentru activitatea din anul 2024, însă este de acord cu propunerea sa, deoarece își dorește și el o evaluare exactă a activității derulate.

Această evaluare este pentru munca din 2024. Când eram la Cafeneaua Artelor vorbeam despre 2024 și perspectivele 2025 – 2026. Sunt de acord să modificăm criteriile din metoda de management. Nu este vorba că oamenii nu își fac treaba, dar trebuie să îi măsurăm exact”, a completat Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Cu toate acestea, consilierul județean a precizat că nu este împotriva proiectului de pe ordinea de zi. Drept dovadă, a trecut cu unanimitate de voturi.

 







 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Sute de alergători din întreaga țară au venit la Botoșani pentru Maratonul Nordului! (Foto, Video)

Sunday, 14 June 2026

Weekend-ul 13 – 14 iunie a fost sub semnul sportului la Botoșani. Sâmbătă și duminică a avut loc Maratonului Nordului, eveniment aflat la ediția cu numărul II și care se bucură de...

Tânărul botoșănean șef de promoție la Facultatea de Medicină Veterinară: „A fost a doua mea casă” (Foto)

Thursday, 11 June 2026

Andrei Scumpieriu este un tânăr botoșănean care, după șase ani de facultate și muncă susținută, a reușit o performanță nu chiar ușor de atins. Aceea de a fi șef de promoție la Fac...

Au trecut indemnizațiile membrilor CA-ului de la Nova Apaserv, 3.500 de lei aprobați! (Foto, Video)

Wednesday, 10 June 2026

După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Botoșani, indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație din cadru...

-->