Rețeaua de alimentare cu apă și canalizare de la Roșiori, comuna Răchiți, va fi finalizată în acest an

Rețeaua de apă și canalizare de la Roșiori, comuna Răchiți, va fi finalizată în acest an după ce administrația locală a început în ultimii ani o serie de lucrări de meodernizare și extindere a rețeiei din acest sat al comunei.

După cum ne-a spus primarul comunei Răchiți, Florin Bulgaru, lucrarea a ajuns la un nivel al execuției de peste 70%, urmând ca, în termenii contractului, întreaga lucrare să fie terminată până la finele anului.

Toată investiția se face în baza unui proiect numit “Inființare rețea de canalizare și extindere rețea apa în satul Roșiori, comuna Răchiti, județul Botoșani” care este în valoare de 8.849.286,00 lei, fără TVA, și se realizează prin  Programului Național de Dezvoltare Locală 2.

“Cu siguranță în acest an toată lucrarea va fi finalizată. S-a lucrat mult și într-un regim accentuat pentru acest lucru. De altfel, stadiul de realizare al execuției este avansat, iar canalizarea și apa va ajunge în toate casele oamenilor din Roșiori. Investiția a presupus modernizarea rețelei în zona în care aceasta deja exista, dar și extinderea în zonele care duceau lipsă de apă. În total este vorba de aproximativ 16 kilometri de rețea și vom reuși să facem recepția lucrării încă înainte de terminarea anului”, ne-a spus primarul comunei Răchiți, Florin Bulgaru.

 

Spune-ne opinia ta