Respectarea legii reprezintă primul pas către o administrație locală eficientă!

Cei doi consilieri municipali USR, Marcel Gheorghiță și Raluca Curelariu, au semnalat din nou încălcarea prevederilor legale referitoare la organizarea și desfășurarea ședințelor Consiliului Local.

Deși cei doi au solicitat în mod repetat ca toate materialele aferente proiectelor de pe ordinea de zi să fie puse la dispoziția consilierilor în termenul prevăzut de lege, actuala conducere a Primăriei Botoșani pare a ignora prevederile legale, punând astfel sub semnul întrebării și legalitatea tuturor hotărârilor adoptate.

 

Legea prevede că toți consilierii trebuie să primească aceste materiale cu minim 5 zile înaintea ședințelor ordinare astfel încât aceștia să aibă timp să le analizeze, să ceară informații suplimentare și să depună amendamente.

Materialele aferente ședinței din 28 ianuarie au fost publicate cu mai puțin de 24 de ore înaintea desfășurării ședinței. Acest gen de întârzieri reprezintă încălcări grave ale drepturilor consilierilor locali și duc la luarea unor decizii pripite, decizii ce afectează toți botoșănenii.

Cei doi fac un nou apel la primarul Cosmin Andrei să ia toate măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale și pentru asigurarea unor dezbateri constructive în Consiliul Local.

Ca urmare a încălcărilor repetate ale prevederilor legale, cei doi consilieri USR, au anunțat că vor vota împotriva ordinii de zi a ședinței din 28 ianuarie. Mai mult, consilierul Raluca Curelariu s-a abținut de la vot în ședința Comisiei de buget. Aceasta a argumentat decizia prin faptul că nu e normal să fie emise avize sau să fie luate hotărâri fără ca cei ce votează să aibă timpul necesar pentru a analiza proiectele.

„Ne-am manifestat încă de la început deschiderea de a colabora cu toate părțile implicate în administrația locală în ideea în care dorim ca lucrările Consiliului Local să fie constructive. Orgoliile și contrele politice trebuie să dispară din această ecuație. Importante sunt soluțiile găsite împreună pentru oraș și pentru botoșăneni. De asta ne-a trimis lumea acolo. Să rezolvăm probleme. Nu putem însă asista impasibili la încălcarea legii. Respectarea legii reprezintă primul pas către o administrație locală eficientă! Avem bineînțeles și pârghii legale de a stopa aceste abuzuri. Scopul nu este însă acela de a bloca Consiliul Local prin contestarea legalității hotărârilor. Nu vrem să ajungem acolo. Din acest motiv am ales să facem un nou apel către conducerea Primăriei și să subliniem gravitatea situației prin votarea împotriva ordinii de zi.”, a declarat consilierul municipal USR Marcel Gheorghiță.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Facturile la încălzire şi apă caldă ar putea scădea, la Botoșani, în perioada următoare: ”Producţia în cogenerare este mult mai eficientă!”

Monday, 21 September 2026

Facturile la încălzire şi apă caldă ar putea scădea în perioada următoare în judeţul Botoşani. Societatea locală de termoficare a finalizat o investiţie strategică ce prom...

UAIC a început cazările pentru anul universitar 2026–2027. Tarifele rămân neschimbate! - FOTO

Monday, 21 September 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a început luni, 21 septembrie 2026, procesul de cazare a studenților pentru anul universitar 2026–2027. În total, 5....

Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, după aproape 9 ore de percheziții!

Monday, 21 September 2026

Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost reținut de DIICOT, în dosarul în care e acuzat de înșelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Conform surselor judiciare, G...