Raluca Curelariu, actualul prefect al județului Botoșani, și-a luat la revedere de la colegii din Instituția Prefectului și de la directorii din instituțiile deconcentrate cu care a colaborat în perioada în care a ocupat scaunul de trimis al Guvernului în teritoriu.
Ședința de Colegiu Prefectural de astăzi, aferentă lunii octombrie, a fost ultima în acest format.
Urmează o ședință de Guvern în care va fi eliberată din funcție și se va numi un nou prefect al județului Botoșani. Menționăm faptul că în momentul de față nu avem subprefect, deoarece Gabriel Galan și-a dat demisia din această funcție.
„Este ultima noastră ședință împreună. În zilele următoare se așteaptă numirea unui nou profect. Astăzi nu avem ședință de Guvern, există totuși posibilitatea să fie mâine o ședință de Guvern, dar încă nu este nimic sigur. Cu o probabilitate ridicată în prima ședință de Guvern se va face eliberarea mea din funcția de prefect și numirea unui nou prefect și, sper, și a unui subprefect”, a declarat Raluca Curelariu, prefectul în funcție al județului Botoșani.
Astfel, aceasta a ținut cont să le mulțumească tuturor pentru colaborarea din acest an.
„Profit de această ocazie să vă mulțumesc pentru tot ce am făcut în tot acest an. Cu bune și cu rele eu simt că am mișcat niște lucruri în județ și că am ieșit din anumite paradigme. Vă doresc succes și profit de ocazie să le mulțumesc colegilor mei din Instituția Prefectului pentru tot ce fac în fiecare zi și dumneavoastră pentru colaborarea pe care o aveți cu colegii mei din instituție”, a concluzionat Raluca Curelariu.
Potrivit surselor locale, scaunul de prefect ar urma să fie ocupat de social-democratul Dan Șlincu.
