PSD Botoșani: Botoșănenii, expuși inundațiilor din cauza inacțiunii Ministerului Mediului! (Foto)

Aceste calamități puteau fi evitate, dacă Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și-ar fi făcut datoria în timp util și cu responsabilitate. Senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, a atras atenția asupra acestei situații încă din luna martie, când a interpelat oficial, de la tribuna Senatului, ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Case, anexe gospodărești, drumuri, terenuri agricole și pășuni au fost acoperite de ape în localitățile Coșula, Copălău, Flămânzi, Prăjeni, Trușești, Albești și Todireni, în urma inundațiilor din săptămâna trecută, provocate de revărsarea râurilor Miletin, Horoghiuca și Jijia.

Aceste calamități puteau fi evitate, dacă Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și-ar fi făcut datoria în timp util și cu responsabilitate. Senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, a atras atenția asupra acestei situații încă din luna martie, când a interpelat oficial, de la tribuna Senatului, ministrul Mediului, Mircea Fechet.

 

„De la tribuna Senatului, am solicitat ministrului Mircea Fechet să răspundă la următoarele întrebări, care vizează investițiile necesare pentru combaterea inundațiilor: 

Care este stadiul proiectului: «Reconectare și restaurare luncă inundabilă, remeandrare curs de apă Jijia»?

Cât din finanțarea atrasă prin POIM pentru acest proiect a fost utilizată?

Din ce fonduri vor continua lucrările?

Care este stadiul și când va fi finalizată acumularea de la Ibăneasa?

Care este stadiul celorlalte proiecte de realizare a acumulărilor nepermanente de la Coșula de pe râul Miletin și pârâul Horoghiuca, ape care pot produce viituri ce afectează localități din județele Botoșani și Iași?

Când și din ce fonduri vor fi realizate aceste lucrări de investiție?

Din păcate, din răspunsul ministrului Mircea Fechet reiese clar lipsa de responsabilitate în abordarea acestor situații, care pot genera adevărate tragedii. Astfel, finanțarea prin POIM pentru regularizarea râului Jijia a fost pierdută, iar pentru celelalte două cursuri de apă – Miletin și Horoghiuca – se lucrează de șase ani (!) la un Studiu de Fezabilitate”, a declarat Doina Federovici.

Președintele PSD Botoșani solicită public ministrului Mediului deblocarea de urgență a proiectelor privind realizarea acumulărilor nepermanente și regularizarea cursurilor de apă din județul Botoșani, pentru a preveni noi inundații devastatoare care pun în pericol viața, locuințele și bunurile botoșănenilor.

De asemenea, senatorul PSD Doina Federovici cere Guvernului României alocarea, în regim de urgență, a fondurilor necesare pentru înlăturarea efectelor produse de inundațiile din județ, în vederea sprijinirii familiilor afectate și a refacerii infrastructurii distruse.

Comunicat de presă – PSD Botoșani



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mesajul directorului adjunct, după moartea profesoarei Mihaela: „Vei rămâne mereu o lumină vie în amintirea mea”

astăzi, 14:32

Liceul "Alexandru cel Bun" Botosani anunța, vineri dimineață, despărțirea de un profesor de excepție, un „om minunat, plin de lumină”. Este vorba despre Mihaela Co...

PS Nichifor Botoșăneanul va boteza copilul unor botoșăneni!

astăzi, 13:52

Joi, 1 octombrie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta Liturghie la Schitul Oneaga din județul Botoșani. Vizita sa &ici...

Hram la Schitul Oneaga. PS Nichifor Botoșăneanul va oficia Sfânta Liturghie!

astăzi, 12:23

Schitul Oneaga din județul Botoșani își va sărbători joi, 1 octombrie 2026, hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie va fi oficiatÄ...