Protestul #șîeu la Botoșani: "Vrem autostradă acum, nu peste 130 de ani!" FOTO, VIDEO

Botoșănenii au protestat timp de 15 minute, fiind astfel solidari cu inițiativa suceveanului Ștefan Mandachi. Oameni din toată țara, români de peste hotare, s-au aliat protestului și cer construirea de autostrăzi, dar și asfaltarea drumurilor județene și naționale.

Zeci de persoane sunt în centrul municipiului Botoșani, unde s-a inaugurat simbolic primul metru de autostradă. "Botoșănenii vor autostradă", "Primul pas se face cu 1 metru de Autostradă", sunt câteva dintre mesajele afișate de către protestatari. 

Pe multe drumuri din județ, oamenii au tras pe dreapta mașinile și au protestat, atrăgând astfel atenția asupra stării dezastruoase în care se află instrastructura județului.

Și agenții economici botoșăneni au anunțat proteste de 15 minute, întrerupând activitatea. Printre aceștia, Madotex Răchiti, Try Grup Betoane, Stas Mobila.

Ștefan Mandachi: "Eu nu am trăit niciodată un asemenea moment de solidaritate între toţi românii"

 

După 15 minute de protest #șîEu, suceveanul Ștefan Mandachi, care a inaugurat vineri primul metru de autostradă în Moldova, a spus că românii sunt, "pentru prima dată după 30 de ani", uniți. "Eu nu am trăit niciodată un asemenea moment de solidaritate între toţi românii, fie că fac parte dintr-un partid politic, fie că sunt doctori, avocaţi, fie că au orice altă profesie. Avem o şansă unică să restartăm România acum (…) Românii sunt pentru prima dată după 30 de ani uniţi. Nu mă voi lecui, nu mă voi linişti, până când nu voi avea autostradă aici, la Suceava, în Bucovina. Nu îmi doresc, nu mi-am dorit şi nu specializat în politică, nu voi face politică, îmi voi duce drumul înainte, idealul meu este să am autostradă de şi nu ar trebui să fie un ideal, ar trebui să fie un lucru normal, decent”, a spus Ștefan Mandachi.


















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”

astăzi, 13:18

MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...