Protest al cetăţenilor de pe străzile afectate de lucrările la apă-canal din municipiul Botoşani

Mai multe persoane s-au prezentat, marţi, în audienţă la primarul municipiului Botoşani pentru a cere socoteală pentru modul cum se prezintă străzile pe care se intervine pentru efectuarea lucrărilor de apă-canal.

Cele 13 persoane s-au declarat revoltate de modul cum arată străzile pe care stau, respectiv Izvoarelor, Tomis şi Muşat Vodă. Oamenii spun că merg zilnic prin noroaie, deşi plătesc impozit ca orice cetăţean al oraşului. Străzile sunt în al treilea an de lucrări şi i-au adus la disperare, în condiţiile în care au devenit aproape impracticabile, în opinia locuitorilor din zonă. 

Primarul Cătălin Flutur i-a direcţionat către Consiliul Judeţean, având în vedere că operatorul Nova Apaserv, cel care execută proiectul, este în subordinea CJ. Acolo, preşedintele Costică Macaleţi le-a dat dreptate oamenilor şi a menţionat că va cere reprezentanţilor operatorului de apă să urgenteze lucrările.

 

La rândul lor, reprezentanţii Nova Apaserv susţin că în ultima perioadă au fost aduse mari cantităţi de balast şi puse pe respectivele străzi, iar la preluarea lor înainte de demararea lucrărilor din cadrul proiectului, starea drumurilor era la fel de proastă. Lucrările sunt programate a se finaliza în luna august a acestui an. 

Problema străzilor a fost dezbătută în repetate rânduri la nivelul conducerii Primăriei Botoşani, fiind chemaţi la discuţii inclusiv reprezentanţi ai constructului, cât şi cei ai Nova Apaserv. În decursul ultimelor lor luni, Primăria a primit sute de sesizări de la cetăţenii ce locuiesc pe respectivele artere şi a mers chiar în control. 

Reprezentanţii constructorului, Elsaco, susţin că inclusiv o parte din cetăţeni sunt vinovaţi pentru cum arată străzile, după ce au deversat apa menajeră direct pe stradă sau au depozitat pământ pentru construcţii în apropierea drumului ceea ce a dus la împrăştierea lui şi formarea de noroi. 


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

astăzi, 21:04

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

astăzi, 20:48

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...