PRO România nu dorește majorarea numărului de membri în CA-ul de la Nova Apa Serv SA

 

Viceprimarul Liviu Toma, în calitate de coordonator al organizației județene al PRO România, nu este de acord cu majorarea cu 4 persoane al Consiliului de Administrație la compania de apă.

Credem că ar fi necesar să se completeze doar cu două locuri, în urma retragerii domnilor Comarița și Drelciuc. De ce spun asta? Pentru că perioada este scurtă de timp și nu cred că toți ne dorim să ia decizii bune și foarte bune într-o perioadă atât de scurtă de timp. Din câte știu au fost bugetate ca și cheltuieli pentru plata indemnizației doar pentru două persoane, nu pentru patru. Dacă se va majora numărul de membri în Consiliul de Administrație, nu vom face altceva decât să creștem cheltuielile. Dacă în ultima jumătate de an, au făcut față cu 5 membri, eu cred că și în continuare pentru perioada scurtă de timp până la expirarea mandatelor, a precizat Liviu Toma.

În opinia coordonatorului PRO România, retragerea lui Simion Drelciuc și a lui Ioan Comarița a fost o greșeală, experiența managerială a acestora fiind înlocuită cu lipsa de expertiză a două persoane care nu îi recomandă nimic.

 

 

Spune-ne opinia ta