Primarul Cosmin Andrei arată cu degetul spre Locativa SA

Activitatea societății Locativa nu este pe placul primarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, acesta afirmând că este o ineficiență totală și lipsă de rentabilitate.

Din punctul meu de vedere activitatea Locativa este ineficientă. Ceea ce desfășoară în acest moment Locativa, poate fi gestionat și de un serviciu din cadrul Primăriei. Încasează niște chirii și administrează câteva spații. Aș vrea să apelez la societatea Locativa să-mi zugrăvesc casa, la reparații de instalații sanitare, electrice. În acest fel și-ar justifica activitatea, dar așa nu văd rentabilitatea”, a precizat primarul Cosmin Andrei.

Fostul primar și actual director al SC Locativa, Cătălin Flutur, a declarat că asemenea atacuri verbale au mai avut și în anii anteriori, dar fără niciun rezultat.

Am mai avut parte de asemenea șicane, dar care nu au niciun fel de fundament. Locativa este o societate subordonată Consiliului Local, care își desfășoară activitatea conform legii. Nu vreau să intru în polemică cu nimeni. S-a făcut și audit și totul a fost în regulă”, a precizat Cătălin Flutur.

 

 

Spune-ne opinia ta