Primarul Cătălin Flutur, despre situația de la Modern Calor: "Orice cetățean va crede că e vina primarului!"

Comunicarea dintre primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, și societatea comercială Modern Calor pare diminuată până aproape de zero, conform spuselor edilului-șef al municipiului: "Până astăzi, ca primar, nu am avut nicio cale de comunicare cu Modern Calor. Ei au un consiliu de administrație ales de ei, un manager numit de ei".

Despre situația actuală a instituției, cauzată de rezilierea contractului cu furnizorii de gaze (detalii aici), primarul spune că a avut "o mare surpriză".

Flutur acuză administrația Modern Calor că atribuie societății un spațiu public. "În momentul în care le-am solicitat să ne ajute să preluăm apele uzate de la Cornișa, ne-au spus un mare 'nu'. Au găsit tot felul de motive. Ba din contră, au spus că bazinul ăla de la poartă e al lor. Păi nu are cum să fie al lor, e al municipalității!", subliniază primarul orașului.

Ca în filmele de acțiune, primarul a dovedit, după cum susține, ajutat de poliție, că bazinul care putea rezolva situația inundațiilor (administrat de Modern Calor) era gol, în timp ce mașinile erau blocate de apă. "Am fost acolo într-o noapte, cu poliția. Am filmat, am făcut poze, i-am spus ofițerului de serviciu să consemneze la ce oră am venit și am dovedit că bazinul era gol, iar strada - plină de apă", relatează Cătălin Flutur.

Primarul municipalității botoșănene spune că încearcă să rezolve situația Modern Calor, relevând și motivul: "O să încerc să îi ajut cât pot. Mă interesează ce se întâmplă cu apa, pentru că orice cetățean va crede că e vina primarului".

 

Spune-ne opinia ta