Primăria vrea concurs de idei peisagistice

Primăria vrea concurs de idei peisagistice

Mâine, începând cu orele 11.00, aleșii vor participa din nou la o ședință extraordinară de Consiliu Local. La inițiativa primarului Cosmin Andrei, există pe ordinea de zi un proiect de HCL, care vizează aprobarea Regulamentului concursului de idei de îmbunătățire peisagistică a sensurilor giratorii, concurs organizat pentru locuitorii din proximitatea intervențiilor aprobate prin Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Botoșani.

Sunt vizate sensurile giratorii de la intersecția străzilor Grivița, Tudor Vladimirescu și Donici, intersecția străzilor Tudor Vladimirescu cu Împărat Traian, străzile Împărat Traian cu Octav Onicescu și nu în ultimul rând sensul giratoriu de la intersecția străzilor Grivița, Independenței și Dreptății. Concursul de idei și soluții se va organiza de către Primăria Botoșani în parteneriat cu Ordinul Arhitecților, în componența comisiei de evaluare și selecție vor fi incluși arhitecți, artiști plastici precum și personal din cadrul aparatului de specialitate din cadrul municipalității.

Finanțarea concursului de idei și soluții pentru îmbunătățirea peisagistică, va fi suportată de către Primărie, în valoare de 3.000 de lei, reprezentând premiile în bani pentru locurile I, II și III.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Mihai Vieriu

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, mulțumită și nu prea de ce a găsit la Botoșani

Vineri, 5 Martie 2021
2132

După periplul la nivelul instituțiilor deconcentrate subordonate Ministerului Muncii, actualul demnitar s-a arătat mulțumită de activitatea unor unități, dar a și ridicat o serie de semne de &...

Ministrul Raluca Turcan primită la Botoșani cu petiții și ciocolată

Vineri, 5 Martie 2021
1608

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a fost întâmpinată la sediul Prefecturii de câțiva botoșăneni cu probleme de sănătate, cu dosare de pensionare dar și cu solicitări care nu ...

Agenția TAROM Botoșani a fost închisă

Vineri, 5 Martie 2021
551

După zeci de ani de activitate la nivel de municipiu Botoșani, Agenția TAROM a fost închisă, începând cu data 1 martie 2021.Este o decizie luată la nivel central, cu scopul ...